In atenţia candidaţilor
În conformitate cu Procedura M.E.N. nr. 28219/14.03.2017 privind sigilarea şi securizarea lucrărilor scrise din cadrul Examenului Naţional de Definitivare în învăţământ, sesiunea 2017, eventualele contestaţii se depun la centrul de examen - Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Aleea Nicolina nr. 4, după cum urmează:
- 25 aprilie 2017 de la afișare până la ora 2000
- 26 aprilie 2017 între orele 800 - 1400
Candidatul care contestă nota obţinută în urma evaluării lucrărilor scrise precizează următoarele informaţii:
- Numele, iniţiala tatălui şi prenumele
- Codul numeric personal
- Denumirea centrului de examen şi judeţul unde a susţinut examenul
- Disciplina la care a susţinut examenul
- Nota contestată
Notă: În vederea depunerii unei contestaţii, candidatul trebuie să facă dovada unui document de identificare personală, valabil: carte de identitate sau paşaport.
ÎN ATENȚIA CANDIDAȚILOR
În conformitate cu articolul 20, alineatul g, din O.M.E.N.C.Ș. nr. 5087/2016, vă informăm că listele cu repartizarea pe săli a candidaților în Centrul de examen (Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași) vor fi afișate în ziua de miercuri, 19 aprilie 2017, ora 8,00, la avizierul școlii și vă adresăm rugămintea de a le consulta cu atenție și în timp util, în vederea derulării în bune condiții a examenului.