Marţi, 26 Septembrie, 2017
   
TEXT_SIZE

BURSA “ALEXANDRU VORNICU” 2016-2017

Fundaţia LERIS anunţă acordarea bursei Alexandru Vornicu, pentru anul şcolar 2016-2017.

Bursa va fi acordata elevilor care îndeplinesc următoarele condiţii:
–        să fie elev al CNER;
–        să aibă media 10 la purtare în anul şcolar precedent;
–        să fi participat la faza internaţională a uneia dintre olimpiadele şcolare, la următoarele discipline: matematică, fizică, chimie, biologie, astronomie, informatică, ştiinţele pământului, ştiinţe juniori, filosofie.

Bursa va fi acordată  tuturor elevilor care îndeplinesc condiţiile şi care depun dosarul de solicitare.

Notă:

Acordarea bursei într-un an nu este condiţionată decât de rezultatele din anul şcolar precedent. Chiar şi în situaţia în care concursul propriu-zis s-a desfăşurat după începutul anului şcolar curent, bursa se va acorda pentru anul şcolar în curs.  Bursa poate fi acordată aceluiaşi elev de mai multe ori.

Durata: Bursa va fi acordată pe un an şcolar (10 luni).

Cuantumul bursei va fi stabilit anual, în funcţie de posibilităţile Fundaţiei LERIS.

Solicitanţii vor depune dosarele la Laboratorul de Fizică, până la data de 26 septembrie 2016, ora 14.00.

Dosarul va cuprinde:
–        Copie color după diploma obţinută la olimpiada internatională;
–        CV.

Menţionăm că această bursă a fost finanţată de absolvenţi ai Colegiului Naţional “Emil Racoviţă” Iaşi. Denumirea bursei a fost stabilită de finanţator, în semn de omagiu şi recunoştinţă pentru profesorul Alexandru Vornicu.

În anul școlar 2016-2017, câștigătorii Bursei „Alexandru Vornicu” sunt următorii elevi:

Avădănei Ovidiuavadanei-ovidiu

Premii Olimpiade Nationale

  • 2010 - Premiul II - Budeanu Cătălin
  • 2011 - Mențiune + Medalie de Argint - Budeanu Cătălin
  • 2012- Mențiune + Medalie de Argint + LOT - Cătălin Budeanu
  • 2013 – Premiul III + Lot + Medalie de Aur - Budeanu Cătălin
  • 2014 - Mențiune + Medalie de Aur - Cătălin Budeanu
  • 2015 - Premiul I + medalie de Aur - Budeanu Cătălin
  • 2016 - Mențiune + Medalie Aur + LOT + Balcaniada - Budeanu Cătălin

Premii Olimpiade Internationale

  • 2012:     Matematică, Veria – Grecia -Medalie de argint: Budeanu Cătălin
  • 2016: Matematică Hong Kong - Medalie AG: Budeanu Cătălin
  • 2016: Balcaniada de Matematică pt. seniori-Medalie AG: Budeanu Cătălin

 

pipirig-tudorPipirig Tudor

Premii Olimpiade Nationale

  • 2012  - Premiul II - Petronela Ilas - chimie
  • 2013  - Mențiune - Petronela Ilas - chimie
  • 2014  - Premiul III - Petronela Ilas  - chimie
  • 2015  - Mențiune - Petronela Ilas - chimie
  • 2016  - Mențiune Specială - Petronela Ilas- chimie
  • 2012  - Mențiune + Medalie de Argint - Cristinel Miron -fizica
  • 2014  - Mențiune Specială – Miron Cristinel, Lesenciuc Mihaela,  Caradan Lorela, Ilaș Petronela – st. pamantului
  • 2015  - Mențiune - Ilaș Petronela, Miron Cristinel, Lesenciuc Mihaela, Caradan Lorela – st. pamantului
  • 2016  - Mențiune - Ilaș Petronela, Miron Cristinel, Lesenciuc Mihaela, Caradan Lorela – st. Pamantului

 

Premii Olimpiade Internationale

  • 2015: EUSO-Chimie - Austria - Medalie AG - Ilas Petronela
  • 2016: Știintele Pământului – Japonia - Medalie AG - Miron Cristinel, Lesenciuc Mihaela,  Caradan Lorela, Ilaș Petronela

 

cozma-tudorCozma Tudor

Premii Olimpiade Nationale

  • 2013 – Premiul I - Paula Gavrilescu - chimie
  • 2014 – Premiul I - Paula Gavrilescu - chimie
  • 2015 – Premiul II - Paula Gavrilescu - chimie
  • 2016 – Mențiune Specială - Paula Gavrilescu - chimie
  • 2013 - LOT - Foca Mirela -fizica
  • 2011 – Mențiune + Medalie de Aur - Budeanu Cătălin-mate
  • 2013 - Mențiune + Medalie de Argint - Budeanu Cătălin-mate
  • 2014– Premiul I - Foca Mirela, Bîrliga Alina , Gavrilescu Paula-st.juniori
  • 2015– Premiul I - Foca Mirela, Bîrliga Alina , Gavrilescu Paula-st.juniori
  • 2015 - Premiul II - Gavrilescu Paula, Foca Mirela, Bîrliga Alina,Iordache Silviu – st. pamantului

Premii Olimpiade Internationale

  • 2014: Științe pentru Juniori - Argentina - Medalie AG: Foca Mirela, Bîrliga Alina, Gavrilescu Paula
  • 2015: Științele Pământului - Brazilia - Medalie Bronz: Gavrilescu Paula, Foca Mirela, Bîrliga Alina, Iordache Silviu
  • 2016: EUSO - Estonia - Medalie AG: Paula Gavrilescu
  • 2016: Olimpiada Pluridisciplinara „Tuymaada” Yakutia - Medalie AG: Paula Gavrilescu

Aceste burse au fost acordate prin contribuția unor sponsori generoși, cărora le mulțumim!

Pentru acțiunile viitoare ale Fundației LERIS, puteți dona 2% din impozitul pe venit sau puteți face o sponsorizare. Formularele necesare le puteți descărca de aici:

Vă mulțumim!

Citatul săptămânii

25 - 29 septembrie
„Comportamentul este oglinda în care fiecare își reflectă imaginea.”. (Goethe Citește mai departe ...

Noutati

  • 1

Căutare

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”
Aleea Nicolina nr. 4, 700221, Iaşi - ROMÂNIA
+(40) 232 234 272; +(40) 232 278 214
www.racovita.ro; office@racovita.ro

Login Form