Conferința IașiMUN 2019

Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași organizează în perioada 15 – 17 noiembrie 2019,  cea de a XI-a ediție a Conferinței IașiMUN – Iași Model United Nations. Inițiată de un grup de elevi, sub îndrumarea voluntarului Corpului Păcii, David Pi și a doamnei profesoare Victoria Anne Sechelea, activitatea s-a remarcat, încă de la început, prin rigoare și implicare, iar acum se înscrie în galeria evenimentelor de marcă ale colegiului, fiind coordonată de trei ani de doamna profesoară Petrina Frunză. De asemenea, activitatea este inclusă în Calendarul Concursurilor Naționale al Ministerului Educației și Cercetării.

Conferința simulează dezbaterile care au loc în cadrul Organizației Națiunilor Unite. De menționat este faptul că toate activitățile se derulează în limba engleză. IașiMUN oferă elevilor participanți oportunitatea de a conștientiza și dezbate problemele actuale, de importanță mondială. Fiecare elev înscris își asumă rolul unui delegat și susține poziția țării care i-a fost repartizată.

La această ediție, au fost selectați 167 de elevi participanți din 6 județe: Bacău, Botoșani, Cluj, Galați, Iași și Suceava, la care se adaugă cei din Municipiul București.

Printre obiectivele principale ale conferinței se numără: dezvoltarea gândirii critice și a competențelor de cercetare, dezvoltarea de competențe oratorice, a spiritului de cooperare și de lucru în echipă, exersarea limbii engleze în situații reale și dezvoltarea  abilităților de negociere și a  competențelor diplomatice și de leadership.

https://iasimun.ro/