Sâmbătă, 15 Decembrie, 2018
   
TEXT_SIZE

Profil de zbor

„The American Dream” VS „The Romanian Dream”

Interviu cu Florin Manolache, absolvent al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi, profesor doctor în fizică al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, în prezent profesor de informatică la Mellon College of Science, Carnegie Mellon University, SUA

1. În cadrul întâlnirii pe care aţi avut-o cu elevii Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi, aţi rememorat cu bucurie perioada liceului. Totuşi, aţi spus că sunt câteva lucruri pe care v-ar fi prins bine să le învăţaţi încă de pe atunci. Ne puteţi spune care sunt acestea şi de ce credeţi ca e important să le înveţe tinerii încă din adolescenţă?

Sunt câteva lucruri pe care le-am aflat mai târziu şi care mi-ar fi folosit mult dacă erau înţelese mai devreme.
a. Importanţa comunicării:
Învăţământul românesc pune foarte mare accent pe excelenţă, pe competenţă. Dar nicăieri în orele de curs nu se explicau importanţa comunicării şi a lucrului în echipă pentru a avea succes în societate. Spre norocul meu, de la domnul diriginte, prof. Seryl Talpalaru, am învăţat foarte multe în acest sens. Totuşi, în lipsa unei abordări sistematice a acestor abilităţi, mi-au trebuit ani de căutări şi o serie de insuccese ca să descopăr cât de importante sunt comunicarea şi tactul, şi apoi să le aplic în viaţa şi în cariera mea.
b. Importanţa insuccesului:
Toată experienţa din perioada de învăţare s-a bazat pe ideea că succesul este neapărat necesar pentru fiecare mică etapă, iar insuccesul este ceva condamnabil şi  echivalent cu incapacitatea.
Viaţa m-a învăţat mai târziu că este mai important să încerci decât să reuşeşti, şi că fiecare succes major este compus dintr-o succesiune de mici insuccese. Deci evaluarea ar trebui privită doar ca o măsură a progresului, fără conotaţiile emoţionale care pot inhiba dezvoltarea unui elev într-o anumită direcţie.
c. Importanţa mediocrităţii:
Societatea este o entitate care funcţionează în mod statistic şi, în general, se opune extremelor. Majoritatea mecanismelor de apărare şi supravieţuire se bazează pe mediocritate. Extremele, atât în partea superioară cât şi în cea inferioară, duc la o viaţă atipică şi nefericită.
Ca absolvent al unui liceu care promovează performanţa, am fost educat să cred că mediocritatea este ceva inacceptabil în general, şi este foarte greu de emulat în mod intenţionat. Şi totuşi este cea mai bună metodă de reuşită dacă este folosită cu
discernamânt şi în mod selectiv.


Dl. prof. Florin Manolache, la întâlnirea cu elevii Colegiului Naţional "Emil Racoviţă"

2. Credeţi că sistemul educativ actual din România asigură formarea acestor abilităţi importante? Dacă nu, ce credeţi că ar putea să facă tinerii ca să compenseze lipsurile sistemului?

Cunosc destul de puţin sistemul educativ actual din România. Am lucrat ca profesor de liceu pâna în 1990, dar multe lucruri s-au schimbat de atunci. Cred că ideile enumerate mai sus ţin mai mult de cultura locală, şi doar interacţiunea extraşcolară cu nişte profesori de excepţie poate suplini lipsurile de genul acesta.
Copiii de la un liceu mai puţin performant provin din familii mai permisive la eroare şi sunt expuşi mai mult la comunicarea cu alţi copii într-un mediu mai puţin controlat. În cazul unui liceu foarte serios şi exigent, lipsa acesor condiţii trebuie compensată. În caz contrar, apar tendinţe de izolare şi atitudine elitistă, odată ce absolventul începe să interacţioneze cu societatea, ceea ce adânceşte şi mai mult problema. Soluţia cea mai simplă este încurajarea puternică a activităţilor care implică comunicarea, precum excursiile sau întâlnirile la sfârşitul săptămânii, în diverse locuri de interes, schimb de experienţă cu alte licee etc.

3. Aţi menţionat faptul că în România - şi v-aţi referit în mod special la colegiul nostru - se face învăţământ de performanţă, valorificându-se spiritul de competitivitate al tinerilor. De asemenea, aţi precizat că această abordare este foarte diferită faţă de cea din Statele Unite ale Americii. Aţi putea să ne vorbiţi puţin despre avantajele abordării specifice educaţiei româneşti?

Diferenţa fundamentală dintre educaţia americană şi cea din România este modul de concentrare a energiei. În timp ce românii vor să dea o şansă mai mare celor dotaţi, americanii vor să ridice cât mai mult nivelul minim de educaţie pentru fiecare copil. Personal, consider că modelul românesc este superior, chiar dacă generează mai mulţi absolvenţi incapabili să desfăşoare o activitate intelectuală susţinută. Evident, fiecare dintre cele două paradigme are avantajele şi dezavantajele proprii, totuşi talentele sunt unice şi scufundarea lor în masele amorfe de mediocritate este o pierdere majoră pentru societate.


4. Vedeţi şi dezavantaje ale învăţământului de performanţă? Dacă da, cum credeţi că pot fi evitate?

Există dezavantaje sociale, în primul rând, pentru că o bună parte din resursele alocate învăţământului se concentrează în licee care fac performanţă, şi mă refer în primul rând la resursele umane: profesori dedicaţi şi pasionaţi, elevi dotaţi şi motivaţi, părinţi care cooperează.
Fiecare elev bun care este primit la un liceu performant înseamnă un elev bun mai puţin pe băncile unui liceu orientat spre o meserie. Elevii buni sunt foarte importanţi la licee vocaţionale, pentru că ei pot să tragă în sus masa de elevi mediocri. Consecinţele de genul acesta nu cred că pot fi evitate.
Şi există şi dezavantajele despre care am vorbit mai sus, care se referă la modelarea personalităţii elevilor. Acestea pot fi contracarate foarte bine prin încurajarea activităţilor care necesită colaborare şi comunicare între copii.

5. Aşa cum ştiţi, mulţi elevi ai colegiului nostru sunt motivaţi de sistemul competiţional oferit de olimpiade. Ce le-aţi spune acestora din perspectiva dumneavoastră de olimpic naţional la fizică?

Cred că pregatirea pentru olimpiade este modul cel mai util în care mi-am putut petrece timpul în liceu, şi a adus pe termen lung cele mai mari beneficii. Aceste beneficii sunt multiple.
În primul rând, rezultatele respective deschid foarte multe perspective şi oportunităţi de toate felurile, începând de la aprecierea celor din jur, până la oferte de muncă sau de participare în diverse proiecte şi programe.
În al doilea rând, aprofundarea unui obiect sau a unui grup de obiecte dă o imagine de ansamblu deosebită asupra realităţii. Mai târziu, ca student, în timp ce majoritatea colegilor mei se chinuiau să înţeleagă ce sunt cârligaşele de pe tablă, eu eram preocupat de aspectele gnoseologice ale obiectului respectiv sau studiam diverse perspective de interpretare a teoriile din domeniu şi discutam cu profesorii de la egal la egal.
În al treilea rând, reuşita dă un surplus de moral: ştii că eşti capabil să scoţi la capăt o activitate mai dificilă şi nimic nou nu te mai sperie, ci, din contra, îţi declanşează curiozitatea.

6. Se întâmplă în sistemul nostru educaţional ca pe elevi să nu îi intereseze atât activitatea la care participă, cât mai ales diploma pe care o pot obţine pentru dosarul personal. Vedeţi în aceasta o problemă? E de bine? E de rău?

Partea bună este că practica respectivă formează persoane eficiente şi pragmatice, care ştiu să rezolve bine o anumită problemă.
Partea rea este că lipsa de aprofundare duce de multe ori la imposibilitatea de a crea conexiuni utile sau deschideri care ar oferi mai multă flexibilitate evoluţiei individuale.
Ce am învăţat eu este că dacă nu aprofundez ceva azi, va trebui probabil să aprofundez mâine. Deci, până la urmă, totul se reduce la o problemă de management al timpului.

7. Se mai întâmplă ca unii să opteze pentru un anumit colegiu din străinătate sau chiar pentru facultăţi din ţară, doar pentru prestigiul acestora, uneori fără a a apuca să ştie dacă domeniul acela le place cu adevărat. Cum vedeţi această strădanie? Este ea benefică? Are dezavantaje?

Din proprie experienţă, diferenţa dintre o facultate bună şi o facultate anonimă constă mai curând în colegii şi profesorii care sunt acolo, şi nu în nivelul de pregătire cu care iese studentul. Cu alte cuvinte, facultatea fiind pasul premergător unei cariere, în momentul respectiv contează mai mult reţeaua socială decât nivelul de cunoştinţe. Deci, cred că din punct de vedere personal este o decizie înţeleaptă de a merge la o anumită universitate pe baza renumelui universităţii.
Din punct de vedere social, în general există mai multe resurse acolo unde societatea are mai multă nevoie de ajutor, deci perspectivele câştigului material este un bun indicator că un domeniu nu se apropie de extincţie.
În ceea ce priveşte plăcerea de a presta o activitate, întotdeauna se poate găsi o nişă care să-ţi placă într-un domeniu mai mare, cred, deci că este mai important ca elevul să aleagă o universitate care corespunde potenţialului său maxim.

8. Aţi spus elevilor, la întâlnirea din ianuarie, că entuziasmul poate să conteze uneori mai mult decât experienţa, în viaţa profesională. Cum le-aţi explica ce este entuziasmul unor tineri care nu ştiu sau nu mai ştiu ce înseamnă cu adevărat entuziasmul?

Entuziasmul vine din pasiune sau din interes pentru o anumită activitate, chiar dacă activitatea respectivă nu oferă beneficii materiale pe termen scurt. Cel mai la îndemână exemplu este chiar majoritatea profesorilor cu care sunt zilnic în contact.
Eu m-am uitat în ochii lor şi pot spune cu siguranţă că fiecare copil din sală deborda de entuziasm în mod potenţial. Poate că la mulţi nu se manifestă momentan din
motivele specifice vârstei, dar momentul propice dezlănţuirii va apărea mai devreme sau mai târziu, fiindcă ei văd asta în fiecare zi în jurul lor.

9. Una dintre cheile succesului este, după cum aţi spus, time managementul. Cum poate fi acesta învăţat? Ţine mai curând de felul în care suntem formaţi sau de voinţă şi motivaţie?

Time managementul este foarte important pentru noi înşine, în primul rând, adică poate însemna diferenţa dintre fericire şi depresie.
În al doilea rând, este factorul determinant pentru modul cum suntem percepuţi de cei din jur. Aceeaşi persoană, făcând aceleaşi activităţi, în acelaşi timp poate fi percepută drept competentă/ incompetentă sau serioasă/ neserioasă, fie şi numai după felul în care îşi gestionează timpul.
După părerea mea, dacă time managementul ar fi un obiect studiat în şcoală, societatea ar avea foarte mult de câştigat.
Cea mai mare parte din teoria time managementului ar conţine principii de bun simţ, care pot fi redescoperite cu uşurinţă de orice persoană cu inteligenţă medie, pusă în situaţia de a-şi folosi timpul cât mai eficient posibil.
Ideea care lipseşte, în general, este că noi suntem stăpâni pe propriul nostru timp şi putem fi senini sau stresaţi fără să modificăm prea mult din comportamentul sau ritualistica proprie, doar estimând în mod mai realist şi făcând ceea ce facem într-un mod mai eficient.

10. Aţi spus că unitatea de evaluare a ceea ce facem în viaţa profesională este măsura în care ceea ce facem este cunoscut şi de folos semenilor. Cum credeţi că ar putea să interiorizeze acest criteriu nişte tineri care sunt mult mai motivaţi de perspectiva traiului confortabil şi de dorinţa de a avea o cât mai bună imagine publică ?

Cele două aspecte merg, în general, mâna în mână. Cu cât ceea ce face cineva este mai de folos celor din jur, cu atât câştigul material este mai important şi traiul este mai confortabil.
Am menţionat ideea aceasta pentru că, în general, un absolvent de liceu de performanţă face multe lucruri fiindcă el poate să le facă şi alţii nu, şi se gândeşte mai puţin la măsura în care societatea poate folosi ce face el.
Este foarte posibil ca, atunci când faci ceva numai ca să arăţi că poţi, acest lucru să îţi aducă un capital de încredere sau să te scoată repede dintr-o situaţie anume, dar la scară mai mare, să se dovedească timp pierdut, pe care îl regreţi mai târziu. O carieră este o activitate socială, şi, prin prisma societăţii, nici o creaţie nu are valoare decât dacă poate fi folosită şi continuată de cei din jur într-o formă sau alta.

Consemnat de prof. Genoveva Butnaru

 

Profil de campion


Al patrulea Campionat Mondial,
14-18 decembrie 2011, Belgrad

POT, ÎMI DORESC, SUNT! Aceşti termeni definesc personalitatea unui adevărat campion,  conştient că norocul vine doar atunci când antrenamentul întâlneşte oportunitatea.

Într-o eră a tehnologiei şi a informaţiei, când din ce în ce mai mulţi tineri practică sportul... de ziar, Andrei Pintilie, elev în clasa a X-a A în cadrul Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”, reuşeşte să obţină performanţe impresionanate într-un domeniu care presupune multă muncă şi dăruire: karate tradiţional. De la bun început, şi-a stabilit obiective mari şi nu s-a oprit  până când nu a ajuns să le atingă, fiind medaliat cu argint şi cu aur la Campionatele Europene şi  de două ori campion mondial, medaliat cu aur. Totodată, el se numără printre puţinii elevi care au găsit un echilibru între antrenamente şi activitatea şcolară, rezultatul obţinut la Olimpiada Judeţeană  de Informatică din 2012 fiind o confirmare a muncii sale în domeniul de studiu pentru care a optat la admiterea în liceu.      

Andrei e un adolescent liniştit, o prezenţă discretă în colectivul său, fără aere de vedetă, deşi, poate, performanţele sale l-ar îndreptăţi să le aibă. Privirea sa senină şi zâmbetul mai mereu ştrengăresc se potrivesc foarte bine cu replicile adeseori amuzante.  E, de asemenea, un tip cu care se poate comunica uşor şi poate tocmai de aceea ne-a venit ideea să-i adresăm câteva întrebări referitoare la...  cariera lui sportivă şi la ceea ce, în viaţa lui, are tangenţă cu sportul.

– Andrei, ce te-a determinat să practici acest sport despre care, în general, ştim destul de puţine lucruri?
– La vârsta de 4 ani, atunci când am început, nu m-a determinat nimic. Am fost dus de părinţi la karate şi, din câte se pare, mi-a plăcut şi am continuat. Cei 12 ani de karate au presupus muncă, seriozitate şi, nu în ultimul rând, pasiune.

– Sportul ţi-a influenţat în vreun fel viaţa, caracterul, personalitatea?
– Categoric! Practicând acest sport, am devenit o persoană responsabilă, calculată şi răbdătoare. Pentru mine, karatele reprezintă un mod de a scăpa de stres, de a mă relaxa, de a mă simţi bine.

Ce avantaje îţi conferă titlul de campion mondial?
–  Campion mondial sau campion naţional nu sunt decât nişte titluri şi atât. Mă gândesc la ele înainte de o competiţie, visez la ele, ca orice sportiv, dar, după ce le obţin, mă reîntorc la muncă, la antrenamente, fiind şi mai motivat în tot ceea ce fac. Clubul de karate în cadrul căruia mă antrenez de atâta timp a câştigat, acum doi ani, Cupa României. De asemenea, am obţinut 25 de titluri naţionale şi 2 mondiale. Am câştigat concursuri încă de pe la 7 - 8 ani, primul fiind “Piticul de ciocolată”. Aceste victorii nu au o legătură directă cu şcoala sau cu activităţile mele de fiecare zi, dar mi-au influenţat, cred eu, în mod esenţial, modul de a gândi, de a-mi stabili priorităţile, de a mă raporta la alţii şi la mine. În plan sportiv, după ce am devenit campion mondial, am început să antrenez centurile albe şi galbene, adică începătorii. Cu alte cuvinte, sunt un “dan senior”, adică… un pui de antrenor.

Descrie-ne, în câteva cuvinte, atmosfera de la un campionat mondial.
– Pentru mine, un campionat mondial este un prilej extraordinar de a cunoaşte oameni cu aceeaşi pasiune ca a mea. În acele moment, simt că mă aflu într-o cu totul altă lume, în care toţi împărtăşim aceleaşi dorinţe şi idealuri.


Al patrulea Campionat Mondial,
14-18 decembrie 2011, Belgrad

– Karatele fac parte din planurile tale de viitor?
– Deşi îmi doresc o carieră de programator, voi continua să practic karate. Face parte din mine, din personalitatea mea şi nu vreau să renunţ la acest sport. Sper să devin un adevărat antrenor şi să mă bucur de succes alături de elevii mei.

– Cum reuşeşti să îmbini două domenii atât de diferite cum par a fi karatele şi programarea?
– Pentru mine, ambele activităţi reprezintă, în aceeaşi măsură, forme de relaxare. Pe de altă parte, acestea se bazează pe puterea de concentare; astfel, la karate trebuie să gândesc rapid mişcările potrivite pentru a mă putea apăra, iar la informatică trebuie să gândesc eficient pentru a finaliza cu bine un program.

– Andrei, eşti sportiv şi, în acelaşi timp, un adolescent al zilelor noastre; ai, să zicem aşa, o perspectivă dublă asupra vieţii şi asupra realităţii. Ce anume din tot ce  te-a învăţat pe tine sportul ai dori să le transmiţi colegilor tăi de generaţie?
– Sportul, în general, nu este o pierdere de timp, iar cel de performanţă îţi oferă, printre altele, şansa de a-ţi face prieteni noi la fiecare concurs. Karatele, în special, te învaţă să fii ordonat, calm şi cumpătat şi te ajută să treci peste momentele dificile care mai apar uneori în viaţă.

Ascultându-l pe Andrei, ne-am dat seama că el ar trebui să reprezinte pentru noi un exemplu, mai ales pentru faptul simplu că a descoperit mijlocul de a da consistenţă şi rost timpului, de a-l folosi în avantajul său. Şi apoi, pentru că a reuşit să facă ceea îi place şi să se descurce admirabil, având în acelaşi timp rezultate bune şi la învăţătură. Acum, el este sigur că priveşte în direcţia bună şi nu-şi doreşte altceva decât să meargă înainte, având convingerea că îl aşteaptă noi performanţe, atât în sport, cât şi în viaţa personală.

Interviu realizat de Claudia Lucaşi şi Alice Teşoi, clasa a X-a A

   

Despre cum învăţăm să schimbăm lumea


Mădălina Darabană la IAŞIMUN 2009

Admisă la universitatea Manchester, Madălina Darabană, care în prezent studiază business şi management, s-a remarcat printre colegii de generaţie încă de când era elevă a Colegiului. Participarea la SPI MUN în Sankt Petersburg şi la concursul naţional „Tinerii dezbat“, voluntariatul în cadrul asociaţiei „Salvaţi copiii“, participările şi premiile la numeroase concursuri de muzică folk sunt doar câteva dintre activităţile care au desăvârşit profilul de zbor al Mădălinei.  Însă ceea ce o defineşte poate în cea mai mare măsură, dintre activităţile din perioada liceului, o reprezintă implicarea ei în organizarea primei ediţii IAŞIMUN, în 2009, în cadrul căreia a deţinut poziţia de Political Chair.

Deputy General Secretary la prima ediţie a IAŞIMUN, participantă, în perioada liceului, la numeroase proiecte naţionale şi internaţionale, Ştefana Covalciuc a ales Universitatea din Bath, Facultatea de administrare a afacerilor. Dintre atuurile care i-au adus recunoaşterea pe care o reprezintă admiterea la o universitate de top a lumii, Ştefana a ales să ne vorbească despre importanţa activităţilor extracurriculare, cele care i-au definit personalitatea sub aspect personal, academic şi profesional. 
Alături de munca susţinută la materiile şcolare, pe lângă concursurile şi olimpiadele şcolare care le-au consolidat performanţele, Ştefana şi Mădălina ne-au vorbit mai ales despre experienţa IAŞIMUN.


Ştefana Covalciuc la WorldMUN Singapore 2011

Ce v-a determinat să vă implicaţi în organizarea şi coordonarea primei conferinţe IAŞIMUN?

Mădălina: Prima experienţă MUN, cea de la Sankt Petersburg, a contat atât de mult pentru devenirea mea încât mi-am dorit ca noi, cei din echipa MUN, să creăm un context care să dea această şansă cât mai multor colegi din şcoala noastră şi din ţară. Organizarea primei conferinţe IAŞIMUN în 2009 a fost pentru mine şi un mod de a mulţumi pentru şansa pe care am avut-o, oferind acestă oportunitate altor elevi. Desigur, experienţa pe care am căpătat-o prin organizarea conferinţei este de nepreţuit.
Ştefana: E o dovadă clară că prin muncă, iniţiativă şi perseverenţă poţi face o schimbare în societatea în care trăieşti. IAŞIMUN a marcat o etapă de maturizare în viaţa mea, o etapă în care am învăţat să îmi asum responsabilităţi, în care am lucrat alături de nişte oameni minunaţi şi în care mi-am învins frica de a vorbi în public. Sunt mândră că am făcut parte din echipa care creat o tradiţie în colegiul nostru şi în ţară.

Exact ce înseamnă o activitate de o asemenea amploare, organizată de elevi?

Ştefana: Desigur, în spatele primei echipe IAŞIMUN s-au aflat permanent profesorii. Ideea IAŞIMUN a pornit într-adevăr din partea elevilor, dar fără susţinerea şi îndrumarea unor profesori, probabil nu ar fi avut acelaşi impact. Este un bun exemplu de experienţă în care elevii şi profesorii devin parteneri în cadrul unei singure echipe, învăţând unii de la alţii şi inspirându-se reciproc.
Mădălina: Cred ca cea mai importantă trăsătură a unei activităţi organizate aproape în exclusivitate de elevi este prospeţimea pe care o aduc - de la idei până la implementare. Un alt aspect important e libertatea pe care o au elevii de a-şi crea propriul eveniment şi responsabilizarea care vine odată cu aceasta. Sprijinul profesorilor este extrem de important - experienţa lor este esenţială în a evita apariţia unor situaţii neprevăzute.

Cum aţi perceput, în plan personal, această experienţă?

Mădălina: A fost o provocare  Deşi mai organizasem evenimente, conferinţa a fost mai solicitantă decât orice altă experienţă. Chiar şi numai logistic vorbind, a găsi cazare pentru 250 de persoane, pentru un sfârşit de săptămână, cu toate restricţiile financiare pe care le aveam, era o provocare. În acest sens, şi nu numai, sprijinul domnilor profesori a fost de nepreţuit. În ce priveşte experienţa de chair, a fost extraordinar să descopăr la mine resurse de maturitate şi disciplină necesare pentru a coordona 20 - 30 de oameni care aveau de găsit soluţii la probleme nu tocmai uşor de abordat. Dar cea mai mare satisfacţie a fost, la sfârşitul conferinţei, când am văzut în ce fel şi în ce măsură experienţa conferinţei i-a influenţat pe atâţia tineri. Erau deja delegaţi care plănuiau să meargă la conferinţe în afara ţării, sau alţii cărora participarea la IAŞIMUN le trezise interesul spre a urma o carieră în diplomaţie. E emoţionant să constaţi că ai contribuit la transformarea unor tineri.
Ştefana: Am înţeles că orice este posibil atunci când îţi doreşti cu adevărat. Vizibil, m-a maturizat. Implicarea mea în organizare m-a ajutat să fiu mai responsabilă, să îmi planific activităţile astfel încât să nu zădărnicesc niciun plan şi să analizez foarte bine atunci când iau o decizie. Mi-am confirmat câteva calităţi care mă definesc: energia, ambiţia şi perseverenţa. Apoi, a fost important să învăţ şi să mă bucur să lucrez în echipă. E grozavă legătura strânsă care se creează între voluntari. Îmi aduc aminte cum ne susţineam unii pe alţii, astfel încât am învăţat unii de la alţii să ne stăpânim emoţiile, să ne organizăm mai bine şi să fim mai atenţi la detalii. 

Cum s-a regăsit această experienţă în viaţa voastră de studente?

Ştefana:  Conceptul MUN a devenit pentru mine un hobby. Am mai participat la alte 3 conferinţe, printre care şi WorldMun organizată în Singapore în 2011. Voi participa şi la cea de-a doua conferinţă WorldMun, în Vancouver, Canada. Îmi place diversitatea culturală şi tematică pe care mi-o oferă aceste conferinţe. Este o şansă de a învăţa despre politica statelor lumii dar şi de a-mi perfecţiona abilităţile de argumentare şi vorbire în public, lucruri ce mă vor ajuta în cariera pe care mi-am ales-o. 
Mădălina: Cu abilităţile organizatorice descoperite sau îmbunătăţite în organizarea conferinţei, la universitate mi-a fost mult mai uşor să obţin roluri de lider în cadrul unor activităţi de anvergură precum evenimente caritabile sau conferinţe ale universităţii. De altfel, am continuat să particip la conferinţe MUN în Marea Britanie şi nu numai. 

Ce credeţi că înseamnă IAŞIMUN pentru Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ Iaşi?

Ştefana: Suntem mândri că am inaugurat un eveniment care a devenit o tradiţie care consolidează reputaţia excelentă a Colegiului.
Măđălina: Cred că liceul nostru a căpătat o dată în plus o recunoaştere naţională şi internaţională a faptului că aici există potenţialul necesar pentru a schimba ceva în lume.

A consemnat Anca Apostol, clasa a XI-a C


Mădălina şi Ştefana la Gala Olimpicilor CNER 2012, împreuna cu domnul prof. Seryl Talpalaru

   

File de viaţă

Un ocean de dorinţe. O oază de viaţă. Dacă ar trebui să o compar pe Camelia cu ceva, cuvintele devin neîncăpătoare. „Iubesc viaţa. Îmi place să trăiesc. Îmi plac lucrurile noi.” Aşa a început şi pasiunea ei pentru fizică. Din dorinţa de a încerca ceva nou. „Eram la olimpiada judeţeană de fizică – sub îndrumarea domnului profesor Talpalaru. Eu nu eram prea încrezătoare, dar el a insistat să merg.” Pregătindu-se pentru olimpiadă, Camelia a descoperit de ce îi place fizica: „mă face să înţeleg mersul lucrurilor din jurul meu. Înţeleg cum funcţionează şi asta mi se pare minunat.” 

Cameliei îi plac concursurile pentru că, printre altele, îi confirmă că o comunitate a oamenilor pe care îi aduce la un loc aceeaşi pasiune, are un farmec aparte: „La primul concurs de fizică mi-a plăcut foarte mult atmosfera. Eram ca o familie mare, unită.” Iubind atât de mult competiţiile, Camelia a câştigat numeroase premii, dintre care le voi aminti doar pe cele mai importante: premiul I la etapa naţională a Olimpiadei de Fizică din 2010, menţiune la cea din 2011, premiul I la etapele naţionale ale concursului Evrika din 2010 şi 2011, medalie de bronz la Olimpiada Internaţională pentru Ştiinţe, premiul III la etapa naţională a Olimpiadei pentru Ştiinţe şi menţiune la etapa naţională a Olimpiadei de Matematică din 2010.

Pentru Camelia orele îndelungate de lucru sunt o bucurie: „Lucrez în primul rând pentru că mă simt bine şi apoi pentru că e pasionant să învăţ lucruri noi. Cel mai important e însă faptul că afli mereu că poţi mai mult decât credeai, şi asta îţi dă încredere.” Chimia şi biologia îi plac pentru că o ajută să facă legăturile dintre lucruri: „Pentru mine, ştiinţele sunt baza înţelegerii vieţii şi lumii, sunt ca nişte ochelari care mă ajută să văd totul mai clar. Simt că mă ajută concret în viaţa de zi cu zi.” Când am întrebat-o dacă ştie ce vrea să devină, mi-a răspuns: „Vreau să fac noi descoperiri. Însă, în acelaşi timp, iubesc filmele cu avocaţi şi visez să devin procuror sau judecător. Vom vedea ce va fi până la urmă.”

 

Pasiunea pentru ştiinţă şi timpul pe care îl dedică acesteia nu o împiedică să se bucure de viaţă ca orice tânăr de vârsta ei. Îi place să citească, să vadă filme şi mai ales să iasă cu prietenii. „Prietenii înseamnă mult pentru mine. Ei mă sprijină şi mă încurajează în tot ce fac.”

Vorbind despre participarea ei, în 2011, la olimpiada internaţională de ştiinţe, dincolo de rezultatele de la sine grăitoare, Camelia ne-a mărturisit: „La început m-am simţit copleşită, însă m-am acomodat repede. Am cunoscut oameni excepţionali. Unele persoane pur şi simplu par să aibă un sclipici care îi face atât de deosebiţi.” A fost plăcut impresionată de Cape Town - „erau peisaje superbe” - şi de excursia surpriză din ultima zi, pusă la cale de domnul profesorul de fizică Păunescu. Asemenea evenimente sunt, cu siguranţă, momente din care nu lipsesc oameni care pot deveni modele formatoare. „Mi-ar plăcea să fiu ca el! Pare un om împlinit! Mi se pare extraordinar să cutreieri lumea întreagă, alături de copii isteţi şi motivaţi, pentru competiţii dar şi pentru a vedea minunile lumii în care trăim.”

- Îţi plac concursurile, dar ce părere ai despre concurenţă? „Oh! Sunt foarte competitivă. Mă supăr când pierd în faţa cuiva care toceşte manuale peste manuale, dar mă bucur când un om câştigă un om inteligent şi muncitor. Atunci mi se pare că e un concurs reuşit.”

- Cum te simţi ca liceană? „Nu prea am apucat să îmi dau seama. Însă vreau să trăiesc aceşti ani în mod deplin. Toată lumea spune că sunt cei mai frumoşi ani, şi sper că mă voi convinge că aşa stau lucrurile. De asemenea, vreau să încep să iau decizii singură, să fiu mai independentă!”  Şi, cu toate că e liceeană, undeva, în inima ei, copilăria există şi e în floare: „Îmi plac desenele animate cum ar fi Viaţa cu Louie sau Ce-i cu Andy?”

Mi-e imposibil să o surprind pe Camelia într-o formulă. Mi-ar trebui un an ca să vă povestesc tot ce îi place şi ce nu. Însă acum, după ce am cunoscut-o mai îndeaproape, dacă ar trebui să o compar pe Camelia cu ceva, cu siguranţă aş alege viaţa. Dacă vei avea avea ocazia să îi fii în preajmă, uită-te la ea: în tot ce face - radiază energie, indiferent ce zice - te face să zâmbeşti pentru că o spune cu tot sufletul. Ai impresia că şi viaţa o iubeşte pe Camelia la fel de mult precum Camelia iubeşte viaţa. Ai impresia că viaţa îi poartă chipul.

A consemnat Miruna Patriche, clasa a VIII-a A

   

Ana Maria Istrate

Viaţa este plină de mister şi de lucruri pe care nu le putem explica. Când suntem mici punem întrebări pentru a ne satisface curiozitatea. Cu timpul, însă, aceasta ia amploare şi determină căutarea unor răspunsuri şi a unor soluţii dincolo de înţelegerea imediată.

Întrebându-se de ce se întâmplă anumite lucruri şi încercând să înţeleagă minunile ce o înconjoară, Ana Maria Istrate a făcut primii paşi pe drumul ştiinţei. Fiind elevă a Colegiului Naţional « Emil Racoviţă », a găsit aici, pentru a excela în domeniul chimiei, tot sprijinul necesar, atât din partea domnilor profesori, cât şi din partea colegilor. Un rol deosebit în pregătirea ei îl are doamna profesoară Paula Gavrilescu, care îi călăuzeşte cu răbdare şi pricepere călătoria întru cunoaştere.

Aşa cum ne spune Ana Maria, studiul nu se poate realiza pe baza unui program strict de pregătire, fiindcă asta ar însemna o obligaţie. De aceea, ea depune efort şi multă pasiune în ceea ce face, lucrând cu tot dragul mai tot timpul liber, şi mai ales înaintea concursurilor, atunci când ambiţia şi voinţa capătă şi mai multă intensitate. Şi se vede că acest program al acumulării dă roade, întrucât Ana Maria s-a remarcat, începând din clasa a VIII-a, la olimpiade şi concursuri şcolare. A obţinut o menţiune (2008) şi două premii III (2009, 2010) la Olimpiada Naţională de Chimie şi premiul I la concursurile Chimexpert (faza internaţională), Petru Poni (faza naţională) şi Magda Petrovanu în perioada 2009-2010. În 2010 a participat la Olimpiada de Ştiinţe UE EUSO, care s-a desfăşurat în Suedia, obţinând medalia de aur.

Orice om are o pasiune care îi defineşte profilul. În ce o priveşte pe Ana, chimia pare să fie bucuria spre care duc toate gândurile, deoarece, pentru ea, chimia înseamnă mai mult decât studiul proprietăţilor, compoziţiei, transformărilor şi structurii substanţelor. Chimia înseamnă hotărâre, rost şi mai ales cunoaştere a lumii. Cu toate acestea, în timpul său liber, Ana ştie să păstreze un echilibru între studiu, prieteni şi implicarea în activităţi de voluntariat sau în proiecte. Deseori visează la călătorii, la explorarea necunoscutului. Cea mai mare preocupare rămâne, totuşi, aceea de a se bucura de lucrurile pe care i le oferă viaţa.

Din perspectiva unei asemenea asumări,  înţelegem că existenţa nu poate însemna decât o acumulare de învăţăminte despre lucrurile ce ne înconjoară, despre oamenii care ne sunt aproape şi despre ceea ce ne pune în mişcare – o lume a armoniei dintre cunoaştere şi suflet.

Roxana Lupaşcu

   

Pagina 2 din 3

Citatul săptămânii

10-16 decembrie 2018
În lumea noastră prozaică și individualistă, obsedată de utilitate și Citește mai departe ...

Noutati

  • 1

Căutare

JSnowfall


snow by jsnowfall

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”
Aleea Nicolina nr. 4, 700221, Iaşi - ROMÂNIA
+(40) 232 234 272; +(40) 232 278 214
www.racovita.ro; office@racovita.ro

Login Form