Joi, 04 Iunie, 2020
   
TEXT_SIZE

Programul cu publicul, suspendat!

Având în vedere adresa ISJ nr. 2144/10.03.2020, referitoare la suspendarea procesului de învățământ începând cu data de 11 martie 2020, vă informăm că programul cu publicul la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași se va suspenda până la o dată care va fi comunicată ulterior.

Pentru diverse informații sau cereri, ne puteți contacta la adresa de email: office@racovita.ro.

Informații legate de COVID-19 pot fi solicitate la TELVERDE COVID-19: 0800800358

In memoriam prof. Lavinia Valter

Valter Lavinia

Dintre marii profesori care au pus temelia rezistentă pe care s-a înălțat Colegiul Național ,,Emil Racoviță” de astăzi, tot mai puțini răspund ,,Prezent”. Absența e motivată de trecerea lor dincolo de rău și de bine. De data aceasta, în locul doamnei profesoare Lavinia Valter, ne-a răspuns o voce străină: ,,Nu mai este”. Dar noi știam că nu are cum să nu mai fie, fiindcă, pentru racovițiști, va rămâne o permanență.

Doamna profesoară a fost un exemplu de integritate morală, cu un spirit viu, ironic și tandru, în același timp, sancționând deschis minciuna și ipocrizia. A trecut prin anotimpurile atâtor ani, încât ne este greu să-i acceptăm absența. Foarte bună colegă, foarte bună profesoară, era iubită pentru firea ei veselă, împrăștiind, cu pricepere senină, norii care anunțau o posibilă furtună. O vorbă bună, o încurajare, un zâmbet primeau toți cei care aveau nevoie. Nu s-a lăudat niciodată cu rezultatele obținute în activitatea profesională, fiind de o rară modestie. Soție exemplară și prietenă devotată a fost alături de toți cei dragi, cu dragoste, toleranță și înțelepciune.

Doamna profesoară Lavinia Valter a fost un MODEL pentru colegi, un DASCĂL cu har, pentru elevii care au îndrăgit-o, un OM, în adevăratul sens al cuvântului, pentru calitățile deosebite. Să-i fie ultimul drum însoțit de prețuirea și de afecțiunea noastră, dar și de multele coroane de flori virtuale. Odihnească-se în liniște, acoperită de gândurile noastre bune și de neuitare.

Colegiul Național ,,Emil Racoviță”

Gândul săptămânii

9-15 martie 2020
O greșeală a zilei de ieri devine o lecție a Citește mai departe ...

Noutati

  • 1

Căutare

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”
Aleea Nicolina nr. 4, 700221, Iaşi - ROMÂNIA
+(40) 232 234 272; +(40) 232 278 214
www.racovita.ro; office@racovita.ro

Login Form