Duminică, 25 August, 2019
   
TEXT_SIZE

Proiecte şi activităţi

Premiul de Popularitate SIVECO la Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual 2011

Principiile lui Newton
Autori:
Radu Rusu, Cristina Adam, Maria Mateescu
prof. Cristinel Miron, prof. Emanuela Cerchez

Lucrarea „Principiile lui Newton” este un software educaţional pentru elevii claselor a IX-a care studiază disciplina Fizică. Aplicaţia noastră ilustrează cele 4 principii newtoniene prin câte un experiment simplu, efectuat în laborator. Punctul central al lucrării este studiul mişcării corpurilor pe planul înclinat. Lucrarea conţine un modul demonstrativ, în cadrul căruia elevii pot introduce valori pentru forţa de tracţiune, forţa de greutate, coeficientul de frecare şi respectiv unghiul planului înclinat şi pot studia efectul, urmărind simularea mişcării. De asemenea, lucrarea conţine şi un modul de aplicaţii în cadrul căruia generăm probleme referitoare la mişcarea corpurilor pe plan înclinat: 3 dintre parametrii care caracterizează mişcarea sunt fixaţi, iar elevul trebuie să determine o valoare pentru cel de al patrulea parametru astfel încât să obţină un anumit efect de mişcare specificat. Lucrarea a fost dezvoltată în cadrul Şcolii de vară InfoFizica 2011.

Vizualizare proiect

Preţuieşte viaţa construind o inimă

...este un proiect interdisciplinar în care am folosit noţiuni de fizică, matematică, informatică, biologie şi chimie pentru a realiza un mecanism asemănător cu o inimă umană.
Sub îndrumarea profesorilor noştri am reuşit să înţelegem principiile funcţionării inimii, precum şi factorii care pot afecta activitatea ei şi bolile pe care aceşti factori le pot cauza.
Noi sperăm ca acest proiect să fie folosit în şcoli ca material didactic şi astfel să ajutăm şi alţi elevi sa inţeleagă complexitatea sistemului circulator uman.

Vizualizare proiect

Citatul vacanței

Citatul vacanței de vară
„În fața mea e marea, albastră, strălucește calmă în soare Citește mai departe ...

Noutati

  • 1

Căutare

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”
Aleea Nicolina nr. 4, 700221, Iaşi - ROMÂNIA
+(40) 232 234 272; +(40) 232 278 214
www.racovita.ro; office@racovita.ro

Login Form