Luni, 22 Iulie, 2019
   
TEXT_SIZE

PENTRU SESIZAREA NEREGULILOR APĂRUTE ÎN ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXAMENELOR NAȚIONALE SUNT PUSE LA DISPOZIȚIE URMĂTOARELE NUMERE DE TELEFON
TELEFON VERDE NAȚIONAL
0800 801 100
TELEFON VERDE AL I.S.J. IAȘI
0800 816 232

http://www.educatiepentruviitor.ro

site dedicat semnalării eventualelor fapte de corupție

Noaptea Albă a Galeriilor de Artă

Pe data de 30 septembrie 2016, elevii clasei a X-a C, împreună cu profesorul  coordonator, doamna profesoară  Lorela Caradan, au luat parte la evenimentul cultural “Noaptea Albă a Galeriilor de Artă”. În cadrul acestui proiect, s-au remarcat prin statutul de voluntari, elevele Ioniţă Bianca-Gabriela şi Leaua Iuliana-Elena.

Prima galerie vizitată a fost Cupola, unde au fost expuse tablouri ale pictorului Vasile Branzan, cu scopul de a fi cumpărate sau doar admirate, iar cea de a doua locaţie a fost galeria Theodor Pallady.  Aceasta a cuprins o proiecţie de film, o serie de opere de artă și totodată, atelierele în care acestea au fost realizate. A fost apreciată munca tuturor artiştilor care au făcut mici destăinuiri despre modul în care ei preferă  să-şi  exprime arta. În acest sens, s-au evidențiat  alături de ceilalți artiști: Felix Aftene, Gabriela Drinceanu şi Jeno Bartoş.

Această curiozitate de a descoperi valori ale artei contemporane s-a finalizat prin vizitarea galeriei Nicolae Tonitza,unde au fost ilustrate aspecte ale vieţii cotidiene, prin prisma creativităţii artiştilor.

Concluzionănd, elevii clasei a X-a  C s-au bucurat de această  ieşire, deoarece li s-a oferit prilejul de a învăţa ce este arta contemporană şi cum se manifestă aceasta în oraşul natal, Iaşi.

Ioniţă Bianca-Gabriela, Clasa a X-a C

1-galerii
10-galerii
11-galerii
12-galerii
13-galerii
14-galerii
15-galerii
2-galerii
3-galerii
4-galerii
5-galerii
6-galerii
7-galerii
8-galerii
9-galerii
01/15 
start stop bwd fwd

Citatul săptămânii

3-9 iunie 2019
„Pe măsură ce crești, să nu uiți lucrurile frumoase și Citește mai departe ...

Noutati

  • 1

Căutare

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”
Aleea Nicolina nr. 4, 700221, Iaşi - ROMÂNIA
+(40) 232 234 272; +(40) 232 278 214
www.racovita.ro; office@racovita.ro

Login Form