Marţi, 18 Iunie, 2019
   
TEXT_SIZE

PENTRU SESIZAREA NEREGULILOR APĂRUTE ÎN ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXAMENELOR NAȚIONALE SUNT PUSE LA DISPOZIȚIE URMĂTOARELE NUMERE DE TELEFON
TELEFON VERDE NAȚIONAL
0800 801 100
TELEFON VERDE AL I.S.J. IAȘI
0800 816 232

http://www.educatiepentruviitor.ro

site dedicat semnalării eventualelor fapte de corupție

Profil de zbor

Ana Maria Istrate

Viaţa este plină de mister şi de lucruri pe care nu le putem explica. Când suntem mici punem întrebări pentru a ne satisface curiozitatea. Cu timpul, însă, aceasta ia amploare şi determină căutarea unor răspunsuri şi a unor soluţii dincolo de înţelegerea imediată.

Întrebându-se de ce se întâmplă anumite lucruri şi încercând să înţeleagă minunile ce o înconjoară, Ana Maria Istrate a făcut primii paşi pe drumul ştiinţei. Fiind elevă a Colegiului Naţional « Emil Racoviţă », a găsit aici, pentru a excela în domeniul chimiei, tot sprijinul necesar, atât din partea domnilor profesori, cât şi din partea colegilor. Un rol deosebit în pregătirea ei îl are doamna profesoară Paula Gavrilescu, care îi călăuzeşte cu răbdare şi pricepere călătoria întru cunoaştere.

Aşa cum ne spune Ana Maria, studiul nu se poate realiza pe baza unui program strict de pregătire, fiindcă asta ar însemna o obligaţie. De aceea, ea depune efort şi multă pasiune în ceea ce face, lucrând cu tot dragul mai tot timpul liber, şi mai ales înaintea concursurilor, atunci când ambiţia şi voinţa capătă şi mai multă intensitate. Şi se vede că acest program al acumulării dă roade, întrucât Ana Maria s-a remarcat, începând din clasa a VIII-a, la olimpiade şi concursuri şcolare. A obţinut o menţiune (2008) şi două premii III (2009, 2010) la Olimpiada Naţională de Chimie şi premiul I la concursurile Chimexpert (faza internaţională), Petru Poni (faza naţională) şi Magda Petrovanu în perioada 2009-2010. În 2010 a participat la Olimpiada de Ştiinţe UE EUSO, care s-a desfăşurat în Suedia, obţinând medalia de aur.

Orice om are o pasiune care îi defineşte profilul. În ce o priveşte pe Ana, chimia pare să fie bucuria spre care duc toate gândurile, deoarece, pentru ea, chimia înseamnă mai mult decât studiul proprietăţilor, compoziţiei, transformărilor şi structurii substanţelor. Chimia înseamnă hotărâre, rost şi mai ales cunoaştere a lumii. Cu toate acestea, în timpul său liber, Ana ştie să păstreze un echilibru între studiu, prieteni şi implicarea în activităţi de voluntariat sau în proiecte. Deseori visează la călătorii, la explorarea necunoscutului. Cea mai mare preocupare rămâne, totuşi, aceea de a se bucura de lucrurile pe care i le oferă viaţa.

Din perspectiva unei asemenea asumări,  înţelegem că existenţa nu poate însemna decât o acumulare de învăţăminte despre lucrurile ce ne înconjoară, despre oamenii care ne sunt aproape şi despre ceea ce ne pune în mişcare – o lume a armoniei dintre cunoaştere şi suflet.

Roxana Lupaşcu

 

Dansul şi zborul

dsc_0014
dsc_0016
dsc_0018
dsc_0018sss
dsc_0023
dsc_0030
dsc_0042
dsc_0076
dsc_0079
dsc_0515
dsc_0648
dsc_0841
dsc_0993
dsc_0997
sdc14361
01/15 
start stop bwd fwd

Chiar dacă nu seamănă în prea multe privinţe, Cosmin şi Monica sunt fraţi. Şi încă gemeni. Văzându-i, ascultându-i, vorbindu-le, este greu să  întrevezi legătura strânsă dintre ei, pentru că se află, desigur, la vârsta autodefinirii, iar unicitatea este criteriul esenţial.

Sunt colegi minunaţi: amabili, prietenoşi, mereu gata să-ţi sară în ajutor. Pe ringul de dans, ei demonstrează că zborul nu e doar o metaforă. Încă de la vârsta de 5 ani, energia şi sensibilitatea ce îi caracterizează şi-au găsit expresia perfectă în orele nesfârşite de dans, deşi antrenamentele par să le solicite mai ales energia, în timp ce pe ring cei doi nu lasă să se întrevadă decât graţia şi sensibilitatea. Atât de uşoară şi fără efort pare alunecarea lor printre ritmuri şi melodii, încât privindu-i, parcă plutim şi noi puţin împreună cu ei. La şcoală nu îi vezi prea des împreună, dar legatura lor invizibilă iese la iveală de câte ori unul dintre ei  trece prin câte un moment de firească neîncredere sau renunţare. Astfel, orice şovăială devine din obstacol - confirmare.

Confirmarea lăuntrică se oglindeşte şi în recunoaşterea publică: anul acesta, în vară, eforturile le-au fost pe deplin răsplătite: au călătorit în China, unde au participat, alături de echipe din întreaga lume, la Festivalul Internaţional de dans pentru tineri  din Macau.  Au avut acolo nu doar prilejul să se confrunte cu tineri excepţionali din lumea întreagă, dar au înţeles şi de ce orice lucru bine făcut devine mod de cunoaştere a lumii şi a sinelui. Oameni noi, cultura absolut diferită, măreţia acelei lumi dar şi măsura în care propriile limite îşi mută necontenit hotarul tot mai aproape de linia orizontului, au făcut din experienţa aceasta un moment de referinţă în viaţa lor.

Din  ritmul lor contra-cronometru ni se dezvăluie ca timpul care aleargă prea repede poate fi oprit în loc doar dacă îl trăim asumat, rezervându-l lucrurilor care ne plac şi ne bucură. Şi acesta pare să fie secretul excelenţei.        

Ioana Drăgan

   

Descântec

Ce este “Descântec” – formulă magică, vrajă, sau, mai bine zis, un grup de tineri pasionaţi de muzică ce au reuşit, de-a lungul anilor, să devină cunoscuţi atât prin perseverenţă, cât şi prin sensibilitatea mesajului transmis de cântecele lor.

Ceea ce a început ca un joc nu părea a fi o activitate de lungă durată. Dar cine ar fi ştiut în toamna anului 2007 că, pornind de la un concurs între şcoli, această trupă îşi va continua drumul spre artă, spre creaţie şi că vor avea succesul cu care se mândresc astăzi?

Membrii grupului au fost sau sunt elevi ai Colegiului Naţional « Emil Racoviţă ». Cei care au avut iniţiativa formării acestui grup sunt Iftode Ilona, Manole Vlad şi Andrei Radu, alăturându-se apoi şi Ştefana Cozan. În prezent, grupul îşi desfăşoară activitatea în formula Andrei Radu - chitară şi voce, Darabană Mădălina - voce, Dima Cristina - chitară şi voce, şi Amarandi Roxana - vioară.

“Suntem la vârsta la care trebuie să iubim, să simţim, să creştem, să învăţăm. Într-un cuvânt, să ne trăim viaţa.” Astfel, membrii grupului trăiesc prin muzică. Cântecele lor conţin ideile fiecăruia şi iau contur prin simţiri, versurile având o valoare poetică ce duce gândurile publicului spre sfera sufletului, a dragostei. Toate acestea se concretizează devenind artă în cadrul repetiţiilor ce au loc la şcoală.

Implicarea membrilor grupului şi pasiunea care se răsfrânge în muzica lor i-au determinat să participe la olimpiade, concursuri naţionale sau festivaluri de muzică folk, unde au obţinut numeroase premii. Atmosfera de la concerte este una foarte plăcută întrucât cei din public, din ce în ce mai mulţi,  sunt atinşi de cântece, de latura lor sensibilă, şi încep să aprecieze trupa “Descântec”. Preocuparea pentru folk stârneşte nostalgii foştilor elevi şi atrage adolescenţii spre acest curent muzical.
Pentru publicul interesat de trecutul grupului, de preocupările membrilor sau de viitoarele apariţii, a fost creat site-ul www.descantec.ro .


Astfel, povestea continuă sub lumina lunii, cu dor, plecând de la gânduri, sub formă de cuvânt, generând mister acolo unde sunt frunze, unde e noapte şi e joi.

Roxana Lupaşcu

   

Pagina 3 din 3

Citatul săptămânii

3-9 iunie 2019
„Pe măsură ce crești, să nu uiți lucrurile frumoase și Citește mai departe ...

Noutati

  • 1

Căutare

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”
Aleea Nicolina nr. 4, 700221, Iaşi - ROMÂNIA
+(40) 232 234 272; +(40) 232 278 214
www.racovita.ro; office@racovita.ro

Login Form