Marţi, 18 Iunie, 2019
   
TEXT_SIZE

PENTRU SESIZAREA NEREGULILOR APĂRUTE ÎN ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXAMENELOR NAȚIONALE SUNT PUSE LA DISPOZIȚIE URMĂTOARELE NUMERE DE TELEFON
TELEFON VERDE NAȚIONAL
0800 801 100
TELEFON VERDE AL I.S.J. IAȘI
0800 816 232

http://www.educatiepentruviitor.ro

site dedicat semnalării eventualelor fapte de corupție

Profil de zbor

Un informatician la Oxford

„Succesul este suma unor eforturi mici, repetate zi de zi.”
Robert Collier

R: În primul rând, felicitări pentru admiterea la Facultatea de informatică la o universitate de mare prestigiu internaţional, Oxford.

Îţi mulţumesc foarte mult pentru felicitări şi pentru invitaţia de a acorda un interviu!

R: Te-ai putea prezenta în câteva cuvinte cititorilor noştri?

Sunt elev în clasa a XII-a B, sunt pasionat de chitară, literatură şi tehnică, îmi plac ieşirile în natură şi dezbaterile academice.

R: Cum ai reuşit să intri în contact cu cei de la Oxford şi care au fost paşii admiterii?

Procesul de admitere, fie ca vorbim despre University din Oxford ori despre orice altă universitate britanică, este unic şi centralizat. Pe scurt, un absolvent de liceu care îşi doreşte să studieze în Marea Britanie poate alege să aplice pentru maximum cinci cursuri în cadrul a diferite instituţii pe baza unei scrisori de motivaţie, a unei recomandări din partea unui profesor şi a altor date despre sistemul educaţional urmat.
Unele universităţi, printre care şi Universitatea din Oxford, aleg să adauge un test de aptitudini şi un interviu la procesul de selecţie, astfel că pentru a ajunge să primesc o ofertă de studiu din partea lor, a trebuit sa trec de un test de matematică şi să particip la trei interviuri cu profesori de informatică de acolo. Toate acestea au reprezentat experienţe unice şi de pe urma cărora am descoperit cât de mult îmi apreciez profesorii pentru munca pe care o depun în ciuda unui sistem care suferă de suficient de multe deficienţe. În cadrul evaluării au contat prea puţin formulele ori algoritmii învăţaţi pe de rost, cât entuziasmul şi abilitatea de a răspunde în faţa unor situaţii neîntâlnite în trecut, iar pentru acestea le mulţumesc celor care m-au educat de-a lungul anilor.

R: Ce înseamnă informatica pentru tine? Ce presupune performanţa în acest domeniu?

Informatica este, în primul rând, unul dintre hobby-urile mele; îmi place să îmi petrec timpul liber citind şi experimentând în domeniu şi cred că cel mai mult mă pasionează faptul că informatica îmi permite să construiesc. E o pasiune venită încă din copilărie cred; dintotdeauna mi-au plăcut puzzle-urile şi lego-ul şi din momentul în care am aflat cum pot scrie o scurtă aplicaţie care să afişeze caractere pe ecran, am continuat să învăţ la îndrumarea domnilor profesori şi să îmi dezvolt pasiunea.

Cât despre performanţă, nu ştiu cât sunt în măsură să vorbesc despre ea; sunt mulţi alţii cei care au obţinut performanţă în informatică, inclusiv printre colegii noştri de liceu. Din experienţa mea de până acum, performanţa în informatică are la bază un antrenament foarte riguros şi care nu se opreşte niciodată; e un domeniu în continuă schimbare (multe dintre regulile de acum câţiva ani sunt invalidate în prezent) şi tocmai de aceea doar cei dispuşi să lucreze constant sunt cei care ajung să fie remarcaţi. Bănuiesc că e similar oricărui alt domeniu tehnic, poate cu diferenţa că pentru a fi un bun informatician e necesar, ca pe lângă muncă, inteligenţă şi spirit practic, să adaugi şi puţină fantezie.

R: Ce crezi că te-a făcut remarcat printre sutele de aplicanţi? Ce ai tu în plus?

Mi-e greu să spun ce au văzut cei de acolo în plus în cazul meu; pot să bănuiesc că am obţinut un scor peste medie la testul de matematică şi că echipele de profesori care m-au intervievat au fost mulţumite de modul în care am abordat întrebările propuse. Şi cred că nu sunt departe de adevăr dacă afirm aceasta, întrucât ştiu că pentru ei contează, mai presus de sistemul din care provii, de notele de la şcoală ori de profilul psihologic, modul în care dovedeşti că eşti compatibil cu modul în care ei fac şcoală.

R: Studiatul în străinătate a fost un scop sau o recompensă pentru munca depusă?

O recompensă cu siguranţă nu pot spune că a fost; contrar miturilor cultivate în media, sunt foarte rare cazurile în care o instituţie de învăţământ de prestigiu caută să invite elevi drept recunoaştere a muncii lor; sigur, se întâmplă, dar doar în cazul celor cu adevărat merituoşi.

În cazul meu, trebuie să recunosc că mi-am propus dintotdeauna să încerc să studiez în străinătate. Faptul că nu am ştiut neapărat unde de la început, demonstrează poate o educaţie defectuoasă care ne încurajează pe noi, generaţia tânără, să fugim cât mai departe de România. Am conştientizat mai târziu adevăratele avantaje pe care le presupune studiul în cadrul unei universităţi cu tradiţie, cu profesori dedicaţi şi pregătiţi într-un sistem care le recunoaşte meritele, şi care beneficiază de resursele materiale necesare îndeplinirii unui act educaţional performant.

R: Câte sacrificii a presupus această admitere? Care sunt acestea?

Cred că sacrificii e un termen puţin cam dur; nu pot spune că am fost nevoit să fac sacrificii pentru a obţine această şansă, ci doar că am încercat să fiu cât mai riguros în activitatea mea de pregătire, atât în cadrul şcolii, cât şi în afara ei. Nu am exclus nimic din ceea ce un adolescent tipic de vârsta mea ar face, cum nu am transformat admiterea într-un scop care să îmi acapareze întreaga energie.

R: Cum decurge o zi obişnuită din viaţa ta?

La fel ca în cazul oricărui alt elev de vârsta mea, îmi ocup majoritatea zilelor cu activităţi legate de şcoală, pe care le combin cu momente de recreere diverse. O zi obişnuită din viaţa mea nu este în niciun fel mai puţin obişnuită decât în cazul oricărui alt coleg de-al nostru, cu siguranţă.

R: Ce doreşti să le transmiţi celor ce aspiră să studieze la o astfel de universitate?

Îi invit să se documenteze pe cât de în detaliu posibil despre tot ceea ce presupune o astfel de iniţiativă, resursele fiind foarte uşor accesibile; le recomand să creadă în capacităţile lor, fără a se supra-estima, desigur.

R: Ce părere ai despre Oxford şi de ce ai ales această universitate?

Universitatea din Oxford nu a fost singura universitate britanică la care am aplicat; am inclus-o printre opţiunile mele datorită modului unic şi foarte eficient, în opinia mea, în care profesorii de acolo predau informatică. Nu pot spune că am o părere formată despre Universitate momentan, dar cu siguranţă apreciez entuziasmul elevilor şi al profesorilor, respectul lor pentru tradiţie, dotarea impecabilă a campusului şi a sălilor de curs, toate acestea fiind mici detalii pe care le-am putut observa pe parcursul zilelor de interviu.

R: Ţi se pare că studiatul în străinătate are avantaje? Dacă da, care?

Studiatul în străinătate e un termen foarte general; cel mai bine e să privim problema din direcţia sistemului educaţional ori a instituţiei la care un elev şi-ar dori să studieze. Sigur că anumite sisteme ori cursuri vin cu avantajele lor raportate la ceea ce poţi alege aici în ţară, dar toate acestea presupun anumite costuri. Modul în care se înclină balanţa între avantaje şi costuri trebuie analizat de fiecare elev în parte atunci când se gândeşte la studiile universitare.

R: Vrei să te întorci în ţară după ce termini studiile?

Mi-aş dori foarte mult să mă pot întoarce; îmi place să cred că va fi şi posibil ca aceasta să se întâmple.

R: Ţi s-a părut vreodată că a fi român a fost un impediment în admiterea ta la Oxford?

Nu, nu a fost niciodată un impediment, cum de altfel nu a reprezentat nici un avantaj anume. Universităţile britanice sunt renumite pentru mix-ul cultural pe care îl promovează, diferenţierea rasială şi etnică fiind prea puţin prezente în mediul academic.

R: Ce părere ai despre Colegiul “Emil Racoviţă”? Le recomanzi elevilor să studieze aici? Dacă da, de ce?

Opinia mea despre Colegiu se poate confunda cu opinia despre profesorii care lucrează cu pasiune aici. Am amintit anterior respectul meu pentru ei şi cu siguranţă, aş recomanda oricărui elev ieşean să considere studiul în cadrul Colegiului “Emil Racoviţă”.

R: Regreţi că nu ai plecat mai devreme să studiezi în străinătate?

Nu cred că am pierdut nimic faţă de elevii de aceeaşi vârstă pe care i-am întâlnit la interviuri, poate chiar din contră. Cu siguranţă nu regret că am fost elev al Colegiului “Emil Racoviţă” pentru opt ani.

R: Ce părere au părinţii şi prietenii apropiaţi de plecarea ta?

M-au susţinut atunci când au aflat că îmi doresc să studiez peste hotare şi au fost încântaţi atunci când mi-a fost confirmat că voi putea urma cursul de la Oxford.

R: Cum crezi că te vei adapta în Anglia?

Din punct de vedere social, nu cred că vor fi probleme să mă integrez în comunitatea de studenţi. Sper să mă pot acomoda suficient de repede la condiţiile de viaţă; îmi plac toamna şi vremea ploioasă, deci cred că din punctul acesta de vedere am un avantaj în faţa celorlalţi studenţi străini (râd J).

R: Cu ce rezultate te mândreşti în domeniul informaticii şi nu numai?

Din nou, nu pot spune că mă mândresc cu rezultate spectaculoase la concursuri şcolare. Pot spune că mi-am dorit suficient de mult în anii trecuţi să particip la faza naţională a olimpiadei de informatică, scop pe care nu l-am îndeplinit niciodată, obţinând diferite premii la fazele judeţene. În compensaţie, am participat la diferite alte concursuri de informatică, fie ele orientate spre practică ori spre teorie algoritmică, pe echipe sau individuale, experienţe care au contat în final mult mai mult decât rezultatele în sine.

R: Ce consideri că e important să ne spui şi nu te-am întrebat?

Vă mulţumesc din nou pentru invitaţia de a sta de vorbă pe marginea acestui subiect! Sper că am eliminat câteva dintre miturile despre studiul în afara ţării şi universităţile de prestigiu. Este foarte important ca cititorii să înţeleagă că o documentare riguroasă este esenţială înaintea alegerii unei facultăţi în care să îşi continue studiile; fie că vor alege să înveţe în ţară, fie că vor dori să plece în străinătate, le recomand să analizeze atent ofertele educaţionale disponibile.

A consemnat
Miruna Cozianu

 

„The American Dream” VS „The Romanian Dream”

Interviu cu Florin Manolache, absolvent al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi, profesor doctor în fizică al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, în prezent profesor de informatică la Mellon College of Science, Carnegie Mellon University, SUA

1. În cadrul întâlnirii pe care aţi avut-o cu elevii Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi, aţi rememorat cu bucurie perioada liceului. Totuşi, aţi spus că sunt câteva lucruri pe care v-ar fi prins bine să le învăţaţi încă de pe atunci. Ne puteţi spune care sunt acestea şi de ce credeţi ca e important să le înveţe tinerii încă din adolescenţă?

Sunt câteva lucruri pe care le-am aflat mai târziu şi care mi-ar fi folosit mult dacă erau înţelese mai devreme.
a. Importanţa comunicării:
Învăţământul românesc pune foarte mare accent pe excelenţă, pe competenţă. Dar nicăieri în orele de curs nu se explicau importanţa comunicării şi a lucrului în echipă pentru a avea succes în societate. Spre norocul meu, de la domnul diriginte, prof. Seryl Talpalaru, am învăţat foarte multe în acest sens. Totuşi, în lipsa unei abordări sistematice a acestor abilităţi, mi-au trebuit ani de căutări şi o serie de insuccese ca să descopăr cât de importante sunt comunicarea şi tactul, şi apoi să le aplic în viaţa şi în cariera mea.
b. Importanţa insuccesului:
Toată experienţa din perioada de învăţare s-a bazat pe ideea că succesul este neapărat necesar pentru fiecare mică etapă, iar insuccesul este ceva condamnabil şi  echivalent cu incapacitatea.
Viaţa m-a învăţat mai târziu că este mai important să încerci decât să reuşeşti, şi că fiecare succes major este compus dintr-o succesiune de mici insuccese. Deci evaluarea ar trebui privită doar ca o măsură a progresului, fără conotaţiile emoţionale care pot inhiba dezvoltarea unui elev într-o anumită direcţie.
c. Importanţa mediocrităţii:
Societatea este o entitate care funcţionează în mod statistic şi, în general, se opune extremelor. Majoritatea mecanismelor de apărare şi supravieţuire se bazează pe mediocritate. Extremele, atât în partea superioară cât şi în cea inferioară, duc la o viaţă atipică şi nefericită.
Ca absolvent al unui liceu care promovează performanţa, am fost educat să cred că mediocritatea este ceva inacceptabil în general, şi este foarte greu de emulat în mod intenţionat. Şi totuşi este cea mai bună metodă de reuşită dacă este folosită cu
discernamânt şi în mod selectiv.


Dl. prof. Florin Manolache, la întâlnirea cu elevii Colegiului Naţional "Emil Racoviţă"

2. Credeţi că sistemul educativ actual din România asigură formarea acestor abilităţi importante? Dacă nu, ce credeţi că ar putea să facă tinerii ca să compenseze lipsurile sistemului?

Cunosc destul de puţin sistemul educativ actual din România. Am lucrat ca profesor de liceu pâna în 1990, dar multe lucruri s-au schimbat de atunci. Cred că ideile enumerate mai sus ţin mai mult de cultura locală, şi doar interacţiunea extraşcolară cu nişte profesori de excepţie poate suplini lipsurile de genul acesta.
Copiii de la un liceu mai puţin performant provin din familii mai permisive la eroare şi sunt expuşi mai mult la comunicarea cu alţi copii într-un mediu mai puţin controlat. În cazul unui liceu foarte serios şi exigent, lipsa acesor condiţii trebuie compensată. În caz contrar, apar tendinţe de izolare şi atitudine elitistă, odată ce absolventul începe să interacţioneze cu societatea, ceea ce adânceşte şi mai mult problema. Soluţia cea mai simplă este încurajarea puternică a activităţilor care implică comunicarea, precum excursiile sau întâlnirile la sfârşitul săptămânii, în diverse locuri de interes, schimb de experienţă cu alte licee etc.

3. Aţi menţionat faptul că în România - şi v-aţi referit în mod special la colegiul nostru - se face învăţământ de performanţă, valorificându-se spiritul de competitivitate al tinerilor. De asemenea, aţi precizat că această abordare este foarte diferită faţă de cea din Statele Unite ale Americii. Aţi putea să ne vorbiţi puţin despre avantajele abordării specifice educaţiei româneşti?

Diferenţa fundamentală dintre educaţia americană şi cea din România este modul de concentrare a energiei. În timp ce românii vor să dea o şansă mai mare celor dotaţi, americanii vor să ridice cât mai mult nivelul minim de educaţie pentru fiecare copil. Personal, consider că modelul românesc este superior, chiar dacă generează mai mulţi absolvenţi incapabili să desfăşoare o activitate intelectuală susţinută. Evident, fiecare dintre cele două paradigme are avantajele şi dezavantajele proprii, totuşi talentele sunt unice şi scufundarea lor în masele amorfe de mediocritate este o pierdere majoră pentru societate.


4. Vedeţi şi dezavantaje ale învăţământului de performanţă? Dacă da, cum credeţi că pot fi evitate?

Există dezavantaje sociale, în primul rând, pentru că o bună parte din resursele alocate învăţământului se concentrează în licee care fac performanţă, şi mă refer în primul rând la resursele umane: profesori dedicaţi şi pasionaţi, elevi dotaţi şi motivaţi, părinţi care cooperează.
Fiecare elev bun care este primit la un liceu performant înseamnă un elev bun mai puţin pe băncile unui liceu orientat spre o meserie. Elevii buni sunt foarte importanţi la licee vocaţionale, pentru că ei pot să tragă în sus masa de elevi mediocri. Consecinţele de genul acesta nu cred că pot fi evitate.
Şi există şi dezavantajele despre care am vorbit mai sus, care se referă la modelarea personalităţii elevilor. Acestea pot fi contracarate foarte bine prin încurajarea activităţilor care necesită colaborare şi comunicare între copii.

5. Aşa cum ştiţi, mulţi elevi ai colegiului nostru sunt motivaţi de sistemul competiţional oferit de olimpiade. Ce le-aţi spune acestora din perspectiva dumneavoastră de olimpic naţional la fizică?

Cred că pregatirea pentru olimpiade este modul cel mai util în care mi-am putut petrece timpul în liceu, şi a adus pe termen lung cele mai mari beneficii. Aceste beneficii sunt multiple.
În primul rând, rezultatele respective deschid foarte multe perspective şi oportunităţi de toate felurile, începând de la aprecierea celor din jur, până la oferte de muncă sau de participare în diverse proiecte şi programe.
În al doilea rând, aprofundarea unui obiect sau a unui grup de obiecte dă o imagine de ansamblu deosebită asupra realităţii. Mai târziu, ca student, în timp ce majoritatea colegilor mei se chinuiau să înţeleagă ce sunt cârligaşele de pe tablă, eu eram preocupat de aspectele gnoseologice ale obiectului respectiv sau studiam diverse perspective de interpretare a teoriile din domeniu şi discutam cu profesorii de la egal la egal.
În al treilea rând, reuşita dă un surplus de moral: ştii că eşti capabil să scoţi la capăt o activitate mai dificilă şi nimic nou nu te mai sperie, ci, din contra, îţi declanşează curiozitatea.

6. Se întâmplă în sistemul nostru educaţional ca pe elevi să nu îi intereseze atât activitatea la care participă, cât mai ales diploma pe care o pot obţine pentru dosarul personal. Vedeţi în aceasta o problemă? E de bine? E de rău?

Partea bună este că practica respectivă formează persoane eficiente şi pragmatice, care ştiu să rezolve bine o anumită problemă.
Partea rea este că lipsa de aprofundare duce de multe ori la imposibilitatea de a crea conexiuni utile sau deschideri care ar oferi mai multă flexibilitate evoluţiei individuale.
Ce am învăţat eu este că dacă nu aprofundez ceva azi, va trebui probabil să aprofundez mâine. Deci, până la urmă, totul se reduce la o problemă de management al timpului.

7. Se mai întâmplă ca unii să opteze pentru un anumit colegiu din străinătate sau chiar pentru facultăţi din ţară, doar pentru prestigiul acestora, uneori fără a a apuca să ştie dacă domeniul acela le place cu adevărat. Cum vedeţi această strădanie? Este ea benefică? Are dezavantaje?

Din proprie experienţă, diferenţa dintre o facultate bună şi o facultate anonimă constă mai curând în colegii şi profesorii care sunt acolo, şi nu în nivelul de pregătire cu care iese studentul. Cu alte cuvinte, facultatea fiind pasul premergător unei cariere, în momentul respectiv contează mai mult reţeaua socială decât nivelul de cunoştinţe. Deci, cred că din punct de vedere personal este o decizie înţeleaptă de a merge la o anumită universitate pe baza renumelui universităţii.
Din punct de vedere social, în general există mai multe resurse acolo unde societatea are mai multă nevoie de ajutor, deci perspectivele câştigului material este un bun indicator că un domeniu nu se apropie de extincţie.
În ceea ce priveşte plăcerea de a presta o activitate, întotdeauna se poate găsi o nişă care să-ţi placă într-un domeniu mai mare, cred, deci că este mai important ca elevul să aleagă o universitate care corespunde potenţialului său maxim.

8. Aţi spus elevilor, la întâlnirea din ianuarie, că entuziasmul poate să conteze uneori mai mult decât experienţa, în viaţa profesională. Cum le-aţi explica ce este entuziasmul unor tineri care nu ştiu sau nu mai ştiu ce înseamnă cu adevărat entuziasmul?

Entuziasmul vine din pasiune sau din interes pentru o anumită activitate, chiar dacă activitatea respectivă nu oferă beneficii materiale pe termen scurt. Cel mai la îndemână exemplu este chiar majoritatea profesorilor cu care sunt zilnic în contact.
Eu m-am uitat în ochii lor şi pot spune cu siguranţă că fiecare copil din sală deborda de entuziasm în mod potenţial. Poate că la mulţi nu se manifestă momentan din
motivele specifice vârstei, dar momentul propice dezlănţuirii va apărea mai devreme sau mai târziu, fiindcă ei văd asta în fiecare zi în jurul lor.

9. Una dintre cheile succesului este, după cum aţi spus, time managementul. Cum poate fi acesta învăţat? Ţine mai curând de felul în care suntem formaţi sau de voinţă şi motivaţie?

Time managementul este foarte important pentru noi înşine, în primul rând, adică poate însemna diferenţa dintre fericire şi depresie.
În al doilea rând, este factorul determinant pentru modul cum suntem percepuţi de cei din jur. Aceeaşi persoană, făcând aceleaşi activităţi, în acelaşi timp poate fi percepută drept competentă/ incompetentă sau serioasă/ neserioasă, fie şi numai după felul în care îşi gestionează timpul.
După părerea mea, dacă time managementul ar fi un obiect studiat în şcoală, societatea ar avea foarte mult de câştigat.
Cea mai mare parte din teoria time managementului ar conţine principii de bun simţ, care pot fi redescoperite cu uşurinţă de orice persoană cu inteligenţă medie, pusă în situaţia de a-şi folosi timpul cât mai eficient posibil.
Ideea care lipseşte, în general, este că noi suntem stăpâni pe propriul nostru timp şi putem fi senini sau stresaţi fără să modificăm prea mult din comportamentul sau ritualistica proprie, doar estimând în mod mai realist şi făcând ceea ce facem într-un mod mai eficient.

10. Aţi spus că unitatea de evaluare a ceea ce facem în viaţa profesională este măsura în care ceea ce facem este cunoscut şi de folos semenilor. Cum credeţi că ar putea să interiorizeze acest criteriu nişte tineri care sunt mult mai motivaţi de perspectiva traiului confortabil şi de dorinţa de a avea o cât mai bună imagine publică ?

Cele două aspecte merg, în general, mâna în mână. Cu cât ceea ce face cineva este mai de folos celor din jur, cu atât câştigul material este mai important şi traiul este mai confortabil.
Am menţionat ideea aceasta pentru că, în general, un absolvent de liceu de performanţă face multe lucruri fiindcă el poate să le facă şi alţii nu, şi se gândeşte mai puţin la măsura în care societatea poate folosi ce face el.
Este foarte posibil ca, atunci când faci ceva numai ca să arăţi că poţi, acest lucru să îţi aducă un capital de încredere sau să te scoată repede dintr-o situaţie anume, dar la scară mai mare, să se dovedească timp pierdut, pe care îl regreţi mai târziu. O carieră este o activitate socială, şi, prin prisma societăţii, nici o creaţie nu are valoare decât dacă poate fi folosită şi continuată de cei din jur într-o formă sau alta.

Consemnat de prof. Genoveva Butnaru

   

Profil de campion


Al patrulea Campionat Mondial,
14-18 decembrie 2011, Belgrad

POT, ÎMI DORESC, SUNT! Aceşti termeni definesc personalitatea unui adevărat campion,  conştient că norocul vine doar atunci când antrenamentul întâlneşte oportunitatea.

Într-o eră a tehnologiei şi a informaţiei, când din ce în ce mai mulţi tineri practică sportul... de ziar, Andrei Pintilie, elev în clasa a X-a A în cadrul Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”, reuşeşte să obţină performanţe impresionanate într-un domeniu care presupune multă muncă şi dăruire: karate tradiţional. De la bun început, şi-a stabilit obiective mari şi nu s-a oprit  până când nu a ajuns să le atingă, fiind medaliat cu argint şi cu aur la Campionatele Europene şi  de două ori campion mondial, medaliat cu aur. Totodată, el se numără printre puţinii elevi care au găsit un echilibru între antrenamente şi activitatea şcolară, rezultatul obţinut la Olimpiada Judeţeană  de Informatică din 2012 fiind o confirmare a muncii sale în domeniul de studiu pentru care a optat la admiterea în liceu.      

Andrei e un adolescent liniştit, o prezenţă discretă în colectivul său, fără aere de vedetă, deşi, poate, performanţele sale l-ar îndreptăţi să le aibă. Privirea sa senină şi zâmbetul mai mereu ştrengăresc se potrivesc foarte bine cu replicile adeseori amuzante.  E, de asemenea, un tip cu care se poate comunica uşor şi poate tocmai de aceea ne-a venit ideea să-i adresăm câteva întrebări referitoare la...  cariera lui sportivă şi la ceea ce, în viaţa lui, are tangenţă cu sportul.

– Andrei, ce te-a determinat să practici acest sport despre care, în general, ştim destul de puţine lucruri?
– La vârsta de 4 ani, atunci când am început, nu m-a determinat nimic. Am fost dus de părinţi la karate şi, din câte se pare, mi-a plăcut şi am continuat. Cei 12 ani de karate au presupus muncă, seriozitate şi, nu în ultimul rând, pasiune.

– Sportul ţi-a influenţat în vreun fel viaţa, caracterul, personalitatea?
– Categoric! Practicând acest sport, am devenit o persoană responsabilă, calculată şi răbdătoare. Pentru mine, karatele reprezintă un mod de a scăpa de stres, de a mă relaxa, de a mă simţi bine.

Ce avantaje îţi conferă titlul de campion mondial?
–  Campion mondial sau campion naţional nu sunt decât nişte titluri şi atât. Mă gândesc la ele înainte de o competiţie, visez la ele, ca orice sportiv, dar, după ce le obţin, mă reîntorc la muncă, la antrenamente, fiind şi mai motivat în tot ceea ce fac. Clubul de karate în cadrul căruia mă antrenez de atâta timp a câştigat, acum doi ani, Cupa României. De asemenea, am obţinut 25 de titluri naţionale şi 2 mondiale. Am câştigat concursuri încă de pe la 7 - 8 ani, primul fiind “Piticul de ciocolată”. Aceste victorii nu au o legătură directă cu şcoala sau cu activităţile mele de fiecare zi, dar mi-au influenţat, cred eu, în mod esenţial, modul de a gândi, de a-mi stabili priorităţile, de a mă raporta la alţii şi la mine. În plan sportiv, după ce am devenit campion mondial, am început să antrenez centurile albe şi galbene, adică începătorii. Cu alte cuvinte, sunt un “dan senior”, adică… un pui de antrenor.

Descrie-ne, în câteva cuvinte, atmosfera de la un campionat mondial.
– Pentru mine, un campionat mondial este un prilej extraordinar de a cunoaşte oameni cu aceeaşi pasiune ca a mea. În acele moment, simt că mă aflu într-o cu totul altă lume, în care toţi împărtăşim aceleaşi dorinţe şi idealuri.


Al patrulea Campionat Mondial,
14-18 decembrie 2011, Belgrad

– Karatele fac parte din planurile tale de viitor?
– Deşi îmi doresc o carieră de programator, voi continua să practic karate. Face parte din mine, din personalitatea mea şi nu vreau să renunţ la acest sport. Sper să devin un adevărat antrenor şi să mă bucur de succes alături de elevii mei.

– Cum reuşeşti să îmbini două domenii atât de diferite cum par a fi karatele şi programarea?
– Pentru mine, ambele activităţi reprezintă, în aceeaşi măsură, forme de relaxare. Pe de altă parte, acestea se bazează pe puterea de concentare; astfel, la karate trebuie să gândesc rapid mişcările potrivite pentru a mă putea apăra, iar la informatică trebuie să gândesc eficient pentru a finaliza cu bine un program.

– Andrei, eşti sportiv şi, în acelaşi timp, un adolescent al zilelor noastre; ai, să zicem aşa, o perspectivă dublă asupra vieţii şi asupra realităţii. Ce anume din tot ce  te-a învăţat pe tine sportul ai dori să le transmiţi colegilor tăi de generaţie?
– Sportul, în general, nu este o pierdere de timp, iar cel de performanţă îţi oferă, printre altele, şansa de a-ţi face prieteni noi la fiecare concurs. Karatele, în special, te învaţă să fii ordonat, calm şi cumpătat şi te ajută să treci peste momentele dificile care mai apar uneori în viaţă.

Ascultându-l pe Andrei, ne-am dat seama că el ar trebui să reprezinte pentru noi un exemplu, mai ales pentru faptul simplu că a descoperit mijlocul de a da consistenţă şi rost timpului, de a-l folosi în avantajul său. Şi apoi, pentru că a reuşit să facă ceea îi place şi să se descurce admirabil, având în acelaşi timp rezultate bune şi la învăţătură. Acum, el este sigur că priveşte în direcţia bună şi nu-şi doreşte altceva decât să meargă înainte, având convingerea că îl aşteaptă noi performanţe, atât în sport, cât şi în viaţa personală.

Interviu realizat de Claudia Lucaşi şi Alice Teşoi, clasa a X-a A

   

Despre cum învăţăm să schimbăm lumea


Mădălina Darabană la IAŞIMUN 2009

Admisă la universitatea Manchester, Madălina Darabană, care în prezent studiază business şi management, s-a remarcat printre colegii de generaţie încă de când era elevă a Colegiului. Participarea la SPI MUN în Sankt Petersburg şi la concursul naţional „Tinerii dezbat“, voluntariatul în cadrul asociaţiei „Salvaţi copiii“, participările şi premiile la numeroase concursuri de muzică folk sunt doar câteva dintre activităţile care au desăvârşit profilul de zbor al Mădălinei.  Însă ceea ce o defineşte poate în cea mai mare măsură, dintre activităţile din perioada liceului, o reprezintă implicarea ei în organizarea primei ediţii IAŞIMUN, în 2009, în cadrul căreia a deţinut poziţia de Political Chair.

Deputy General Secretary la prima ediţie a IAŞIMUN, participantă, în perioada liceului, la numeroase proiecte naţionale şi internaţionale, Ştefana Covalciuc a ales Universitatea din Bath, Facultatea de administrare a afacerilor. Dintre atuurile care i-au adus recunoaşterea pe care o reprezintă admiterea la o universitate de top a lumii, Ştefana a ales să ne vorbească despre importanţa activităţilor extracurriculare, cele care i-au definit personalitatea sub aspect personal, academic şi profesional. 
Alături de munca susţinută la materiile şcolare, pe lângă concursurile şi olimpiadele şcolare care le-au consolidat performanţele, Ştefana şi Mădălina ne-au vorbit mai ales despre experienţa IAŞIMUN.


Ştefana Covalciuc la WorldMUN Singapore 2011

Ce v-a determinat să vă implicaţi în organizarea şi coordonarea primei conferinţe IAŞIMUN?

Mădălina: Prima experienţă MUN, cea de la Sankt Petersburg, a contat atât de mult pentru devenirea mea încât mi-am dorit ca noi, cei din echipa MUN, să creăm un context care să dea această şansă cât mai multor colegi din şcoala noastră şi din ţară. Organizarea primei conferinţe IAŞIMUN în 2009 a fost pentru mine şi un mod de a mulţumi pentru şansa pe care am avut-o, oferind acestă oportunitate altor elevi. Desigur, experienţa pe care am căpătat-o prin organizarea conferinţei este de nepreţuit.
Ştefana: E o dovadă clară că prin muncă, iniţiativă şi perseverenţă poţi face o schimbare în societatea în care trăieşti. IAŞIMUN a marcat o etapă de maturizare în viaţa mea, o etapă în care am învăţat să îmi asum responsabilităţi, în care am lucrat alături de nişte oameni minunaţi şi în care mi-am învins frica de a vorbi în public. Sunt mândră că am făcut parte din echipa care creat o tradiţie în colegiul nostru şi în ţară.

Exact ce înseamnă o activitate de o asemenea amploare, organizată de elevi?

Ştefana: Desigur, în spatele primei echipe IAŞIMUN s-au aflat permanent profesorii. Ideea IAŞIMUN a pornit într-adevăr din partea elevilor, dar fără susţinerea şi îndrumarea unor profesori, probabil nu ar fi avut acelaşi impact. Este un bun exemplu de experienţă în care elevii şi profesorii devin parteneri în cadrul unei singure echipe, învăţând unii de la alţii şi inspirându-se reciproc.
Mădălina: Cred ca cea mai importantă trăsătură a unei activităţi organizate aproape în exclusivitate de elevi este prospeţimea pe care o aduc - de la idei până la implementare. Un alt aspect important e libertatea pe care o au elevii de a-şi crea propriul eveniment şi responsabilizarea care vine odată cu aceasta. Sprijinul profesorilor este extrem de important - experienţa lor este esenţială în a evita apariţia unor situaţii neprevăzute.

Cum aţi perceput, în plan personal, această experienţă?

Mădălina: A fost o provocare  Deşi mai organizasem evenimente, conferinţa a fost mai solicitantă decât orice altă experienţă. Chiar şi numai logistic vorbind, a găsi cazare pentru 250 de persoane, pentru un sfârşit de săptămână, cu toate restricţiile financiare pe care le aveam, era o provocare. În acest sens, şi nu numai, sprijinul domnilor profesori a fost de nepreţuit. În ce priveşte experienţa de chair, a fost extraordinar să descopăr la mine resurse de maturitate şi disciplină necesare pentru a coordona 20 - 30 de oameni care aveau de găsit soluţii la probleme nu tocmai uşor de abordat. Dar cea mai mare satisfacţie a fost, la sfârşitul conferinţei, când am văzut în ce fel şi în ce măsură experienţa conferinţei i-a influenţat pe atâţia tineri. Erau deja delegaţi care plănuiau să meargă la conferinţe în afara ţării, sau alţii cărora participarea la IAŞIMUN le trezise interesul spre a urma o carieră în diplomaţie. E emoţionant să constaţi că ai contribuit la transformarea unor tineri.
Ştefana: Am înţeles că orice este posibil atunci când îţi doreşti cu adevărat. Vizibil, m-a maturizat. Implicarea mea în organizare m-a ajutat să fiu mai responsabilă, să îmi planific activităţile astfel încât să nu zădărnicesc niciun plan şi să analizez foarte bine atunci când iau o decizie. Mi-am confirmat câteva calităţi care mă definesc: energia, ambiţia şi perseverenţa. Apoi, a fost important să învăţ şi să mă bucur să lucrez în echipă. E grozavă legătura strânsă care se creează între voluntari. Îmi aduc aminte cum ne susţineam unii pe alţii, astfel încât am învăţat unii de la alţii să ne stăpânim emoţiile, să ne organizăm mai bine şi să fim mai atenţi la detalii. 

Cum s-a regăsit această experienţă în viaţa voastră de studente?

Ştefana:  Conceptul MUN a devenit pentru mine un hobby. Am mai participat la alte 3 conferinţe, printre care şi WorldMun organizată în Singapore în 2011. Voi participa şi la cea de-a doua conferinţă WorldMun, în Vancouver, Canada. Îmi place diversitatea culturală şi tematică pe care mi-o oferă aceste conferinţe. Este o şansă de a învăţa despre politica statelor lumii dar şi de a-mi perfecţiona abilităţile de argumentare şi vorbire în public, lucruri ce mă vor ajuta în cariera pe care mi-am ales-o. 
Mădălina: Cu abilităţile organizatorice descoperite sau îmbunătăţite în organizarea conferinţei, la universitate mi-a fost mult mai uşor să obţin roluri de lider în cadrul unor activităţi de anvergură precum evenimente caritabile sau conferinţe ale universităţii. De altfel, am continuat să particip la conferinţe MUN în Marea Britanie şi nu numai. 

Ce credeţi că înseamnă IAŞIMUN pentru Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ Iaşi?

Ştefana: Suntem mândri că am inaugurat un eveniment care a devenit o tradiţie care consolidează reputaţia excelentă a Colegiului.
Măđălina: Cred că liceul nostru a căpătat o dată în plus o recunoaştere naţională şi internaţională a faptului că aici există potenţialul necesar pentru a schimba ceva în lume.

A consemnat Anca Apostol, clasa a XI-a C


Mădălina şi Ştefana la Gala Olimpicilor CNER 2012, împreuna cu domnul prof. Seryl Talpalaru

   

File de viaţă

Un ocean de dorinţe. O oază de viaţă. Dacă ar trebui să o compar pe Camelia cu ceva, cuvintele devin neîncăpătoare. „Iubesc viaţa. Îmi place să trăiesc. Îmi plac lucrurile noi.” Aşa a început şi pasiunea ei pentru fizică. Din dorinţa de a încerca ceva nou. „Eram la olimpiada judeţeană de fizică – sub îndrumarea domnului profesor Talpalaru. Eu nu eram prea încrezătoare, dar el a insistat să merg.” Pregătindu-se pentru olimpiadă, Camelia a descoperit de ce îi place fizica: „mă face să înţeleg mersul lucrurilor din jurul meu. Înţeleg cum funcţionează şi asta mi se pare minunat.” 

Cameliei îi plac concursurile pentru că, printre altele, îi confirmă că o comunitate a oamenilor pe care îi aduce la un loc aceeaşi pasiune, are un farmec aparte: „La primul concurs de fizică mi-a plăcut foarte mult atmosfera. Eram ca o familie mare, unită.” Iubind atât de mult competiţiile, Camelia a câştigat numeroase premii, dintre care le voi aminti doar pe cele mai importante: premiul I la etapa naţională a Olimpiadei de Fizică din 2010, menţiune la cea din 2011, premiul I la etapele naţionale ale concursului Evrika din 2010 şi 2011, medalie de bronz la Olimpiada Internaţională pentru Ştiinţe, premiul III la etapa naţională a Olimpiadei pentru Ştiinţe şi menţiune la etapa naţională a Olimpiadei de Matematică din 2010.

Pentru Camelia orele îndelungate de lucru sunt o bucurie: „Lucrez în primul rând pentru că mă simt bine şi apoi pentru că e pasionant să învăţ lucruri noi. Cel mai important e însă faptul că afli mereu că poţi mai mult decât credeai, şi asta îţi dă încredere.” Chimia şi biologia îi plac pentru că o ajută să facă legăturile dintre lucruri: „Pentru mine, ştiinţele sunt baza înţelegerii vieţii şi lumii, sunt ca nişte ochelari care mă ajută să văd totul mai clar. Simt că mă ajută concret în viaţa de zi cu zi.” Când am întrebat-o dacă ştie ce vrea să devină, mi-a răspuns: „Vreau să fac noi descoperiri. Însă, în acelaşi timp, iubesc filmele cu avocaţi şi visez să devin procuror sau judecător. Vom vedea ce va fi până la urmă.”

 

Pasiunea pentru ştiinţă şi timpul pe care îl dedică acesteia nu o împiedică să se bucure de viaţă ca orice tânăr de vârsta ei. Îi place să citească, să vadă filme şi mai ales să iasă cu prietenii. „Prietenii înseamnă mult pentru mine. Ei mă sprijină şi mă încurajează în tot ce fac.”

Vorbind despre participarea ei, în 2011, la olimpiada internaţională de ştiinţe, dincolo de rezultatele de la sine grăitoare, Camelia ne-a mărturisit: „La început m-am simţit copleşită, însă m-am acomodat repede. Am cunoscut oameni excepţionali. Unele persoane pur şi simplu par să aibă un sclipici care îi face atât de deosebiţi.” A fost plăcut impresionată de Cape Town - „erau peisaje superbe” - şi de excursia surpriză din ultima zi, pusă la cale de domnul profesorul de fizică Păunescu. Asemenea evenimente sunt, cu siguranţă, momente din care nu lipsesc oameni care pot deveni modele formatoare. „Mi-ar plăcea să fiu ca el! Pare un om împlinit! Mi se pare extraordinar să cutreieri lumea întreagă, alături de copii isteţi şi motivaţi, pentru competiţii dar şi pentru a vedea minunile lumii în care trăim.”

- Îţi plac concursurile, dar ce părere ai despre concurenţă? „Oh! Sunt foarte competitivă. Mă supăr când pierd în faţa cuiva care toceşte manuale peste manuale, dar mă bucur când un om câştigă un om inteligent şi muncitor. Atunci mi se pare că e un concurs reuşit.”

- Cum te simţi ca liceană? „Nu prea am apucat să îmi dau seama. Însă vreau să trăiesc aceşti ani în mod deplin. Toată lumea spune că sunt cei mai frumoşi ani, şi sper că mă voi convinge că aşa stau lucrurile. De asemenea, vreau să încep să iau decizii singură, să fiu mai independentă!”  Şi, cu toate că e liceeană, undeva, în inima ei, copilăria există şi e în floare: „Îmi plac desenele animate cum ar fi Viaţa cu Louie sau Ce-i cu Andy?”

Mi-e imposibil să o surprind pe Camelia într-o formulă. Mi-ar trebui un an ca să vă povestesc tot ce îi place şi ce nu. Însă acum, după ce am cunoscut-o mai îndeaproape, dacă ar trebui să o compar pe Camelia cu ceva, cu siguranţă aş alege viaţa. Dacă vei avea avea ocazia să îi fii în preajmă, uită-te la ea: în tot ce face - radiază energie, indiferent ce zice - te face să zâmbeşti pentru că o spune cu tot sufletul. Ai impresia că şi viaţa o iubeşte pe Camelia la fel de mult precum Camelia iubeşte viaţa. Ai impresia că viaţa îi poartă chipul.

A consemnat Miruna Patriche, clasa a VIII-a A

   

Pagina 2 din 3

Citatul săptămânii

3-9 iunie 2019
„Pe măsură ce crești, să nu uiți lucrurile frumoase și Citește mai departe ...

Noutati

  • 1

Căutare

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”
Aleea Nicolina nr. 4, 700221, Iaşi - ROMÂNIA
+(40) 232 234 272; +(40) 232 278 214
www.racovita.ro; office@racovita.ro

Login Form