A mai trecut un an din viața noastră de liceeni. Un an cu bune, cu rele, cu noutăți mai mult sau mai puțin așteptate, cum ar fi simulările de bacalaureat, un an a cărui încheiere trebuia să fie marcată cu tradiționala excursie de final. Însă această excursie s-a dovedit a fi orice altceva, numai tradițională nu.
Când spui “excursie”, te gândești la o perioadă de câteva zile în care vizitezi oraș după oraș și obiectiv turistic după obiectiv turistic, nepierzând contactul cu lumea. Pentru XI A și X B a însemnat o izolare de oraș și o comuniune cu natura de care nu des avem parte. Poate că lipsa semnalului la telefon a avut ceva de a face cu asta.
Noi ne-am început călătoria având ca prim obiectiv Piatra Neamț. Unii au decis să meargă să înoate la Ștrand, bucurându-se de vremea însorită, alții au ales să facă întrecere cu mașinuțele.
Cu toate că am mai fi stat, în cele din urmă am plecat spre locul unde eram cazați, Cabana Izvorul Muntelui. La 12 km de Bicaz, această pensiune este o oază de liniște înconjurată de munți și păduri, departe de tumultul specific orașului.
În acest cadru au decis domnul profesor Marinel Șerban și doamna profesoară Emanuela Cerchez să organizeze premierea claselor lor, oferind premianților câte o carte.
In continuarea acestei seri, în ciuda faptului că eram cu toții foarte obosiți și că temperatura era destul de coborâtă, am întârziat până aproape de miezul nopții, ascultându-l pe domnul diriginte care a cântat la chitară, atât cantece pe care nu le-am mai auzit niciodată, cât și unele bine cunoscute, la care ne-am alăturat și noi. Ne-am despărțit cu greu, deoarece am fi continuat așa toată noaptea, însă aveam în gând drumeția de ziua următoare și sculatul devreme.
Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, a plouat toată noaptea, compromițându-ne drumeția. Astfel, am avut program de voie toată sâmbata, unii dintre noi alegând să plece pe jos într-o excursie până la Bicaz, bucurându-se cale de 12 km de minunatele peisaje montane.
Ultima noapte nu puteam să o lăsăm să treacă pur și simplu, așa că am făcut și un foc de tabără, de la care nu au lipsit bezelele și nici gogoșile și ceaiul. Entuziasmați fiind, am încercat să aprindem lampioane, dar am realizat că zona de munte nu era cea mai recomandată abia când singurul lampion aprins s-a stins și a aterizat într-un copac.
A venit și ultima zi. Noi am plecat spre casă, dezamăgiți fiind de faptul că excursia a fost așa scurtă, și am făcut o oprire la Ruginoasa, unde, pentru a încheia glorios, am avut parte de o experiență unică: am ascultat câteva piese la pian în interpretarea colegei noastre, Mihaela Cebotar, în decorul extraordinar al sălii de conferințe a palatului.
Cu nostalgia muzicii și a sfârșitului excursiei în suflet, ne-am întors în Iași, cu un bagaj de amintiri și speranțe pentru noul an școlar care va începe la toamnă.
Daria Ungureanu,
clasa a XI-a A
