O echipă formată din 4 profesori ai școlii, prof. Simona Nenov, Simona Popa, Nicoleta Bida-Șurubaru și Ana Zamfir, a participat la proiectul „Soif d'Europe” – „Sete de Europa”, în Bretania, regiune din nord - vestul Franței. O săptămână de imersiune, intercunoaștere și de schimburi de experiență.
„Soif d'Europe” este un proiect european de parteneriat de cooperare școlară, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, care reunește două asociații din Franța și zece școli partenere din Franța, România, Italia și Portugalia, și care se desfășoară pe o perioadă de doi ani.
Proiectul include o serie de vizite de studiu și de descoperire, dintre care una s-a desfășurat în Bretania, între 15 și 19 aprilie 2024.
Programul din prima zi a cuprins activități organizate în principal la liceul ,,La Fontaine des Eaux” din Dinan, cu o clasă de elevi din primul an de învățământ profesional în domeniul managementului organizațiilor și al activităților acestora (Agora). Profesorii participanți la vizită au asistat la activitățile animate de studenți voluntari în asociația ,,Jeunes européens”. Jocurile de cunoaștere a țărilor membre a Uniunii Europene, a aspectelor importante din istoria acesteia, o simulare de dezbatere a unei comisii a Parlamentului european pe o temă de actualitate (fake news în presa scrisă) au fost completate de discuțiile dintre elevi și profesorii români și italieni.
Călătoria în Bretania a continuat la Saint-Brieuc cu o vizită la asociația ,,Europ'Armor’’. Au avut loc discuții, activități de intercunoaștere, apoi o vizită la asociația ,,Relais Europe” a departamentului, urmată de o întâlnire cu membri din ,,Liga pentru învățământ 22”. Aceștia au prezentat activitatea ligii, apoi au fost împărtășite experiențe relevante pentru tema proiectului. Ziua s-a încheiat cu un tur ghidat al orașului Saint-Brieuc.
Cea de-a treia zi a fost dedicată unei vizite la Liceul „Bel-Air” din Tinténiac. S-a făcut un tur al școlii, apoi un grup de elevi au împărtășit din experiențele lor din stagiile profesionale la care au participat în Maroc și Spania. După-amiaza a continuat cu o vizită la acvariul din Saint-Malo și un tur al orașului.
Joi, 18 aprilie, participanții și-au petrecut ziua cu voluntari din asociația „Jeunes Européens” din Rennes și cu reprezentanți ai „Maison de l'Europe” din Rennes și din Tinténiac, au descoperit o serie de activități și bune practici, instrumente de lucru pentru cunoașterea și promovarea valorilor europene.
În încheierea vizitei de studiu, participanții au făcut un tur ghidat al orașului Rennes. Michel Dorin, președintele ,,Maison de l'Europe” și Patrick Twiddle au prezentat această asociație și o parte din activitățile ei. Săptămâna s-a încheiat cu o vizită ghidată la Parlamentul din Bretania.
Vizita în Bretania a fost o ocazie pentru participanți de a descoperi și de a face schimb de idei cu profesorii francezi. Scopul a fost de a împărtăși și de a construi împreună diferite activități și instrumente de lucru în jurul temei proiectului – Europa, valorile promovate de Uniunea Europeană.
Participanții la proiectul Soif d'Europe în Bretania