Elevii din liceele teoretice au ocazia să afle cum să înfiinţeze şi să conducă o afacere, să îşi descopere şi să îşi exerseze competenţele antreprenoriale şi interesele vocaţionale în cadrul Proiectului „Training orientat spre practică prin firma simulată/de exerciţiu” (TOP FSE), POSDRU / 90/2.1/S/61851. Proiectul va fi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi este iniţiat de Fundaţia „LERIS” în parteneriat cu:
- Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi
- Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
- Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi
- Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ
- Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Cluj Napoca
Fundaţia LERIS, cu sediul în Iaşi, anunţă lansarea procedurii de selecţie a candidaţilor beneficiari ai acestui proiect. Candidaţii trebuie să fie elevi în clasa a IX-a sau a X-a într-un liceu teoretic din unul dintre judeţele: Iaşi, Neamţ sau Cluj şi să fie interesaţi în a descoperi calea spre succes în viitoarea carieră profesională, prin activităţi specifice de tipul:
- evaluare motivaţională, aptitudinală şi a intereselor vocaţionale (pentru 500 elevi) - în intervalul februarie-aprilie 2011;
- consiliere individuală, orientare şcolară şi profesională (120 elevi) - în cadrul unei tabere de vară – iunie-iulie 2011;
- formare în cadrul unei firmei de exerciţiu (120 elevi), constând în : 10 ore de instruire în informatică, 20 ore de instruire în contabilitate, 50 ore de activităţi de simulare în firma de exerciţiu şi participare la un Târg Internaţional al Firmelor de Exerciţiu – începând cu luna august 2011.
Activităţile se vor desfăşura în week-end-uri şi timpul vacanţelor şcolare.
Formatorii sunt specialişti cu înaltă expertiză, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi şi de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi.
Ce vor castiga elevii daca vor participa la acest proiect?
- Vor intelege care care sunt aptitudinile, motivaţiile, intereseleşi punctele forte care vor facilita succesul în carieră.
- Vor exersa competenţe antreprenoriale precum capacitatea de a lucra în echipă, de a lua decizii, perseverenţa sau gandirea creativă, sub indrumarea unor specialişti de excepţie.
- Vor învăţa să înfiinţeze şi să conducă o afacere.
- Işi vor descoperi întregul potenţial.
Informaţii referitoare la proiect si criteriile de selecţie puteţi obţine la adresa: www.topfse.ro