Opera de artă – literară sau de altă natură – se înconjoară întotdeauna, în viziunea consumatorilor vrăjiți de ea, de o aură de mister. O operă ce își cucerește publicul generează întrebări legate de biografia ei, de biografia unui miracol. Vrând să satisfacă nevoile cititorilor tineri, FILIT a ajuns la ediția a treia, determinată de succesul celor precedente și de interesul, exprimat deschis, ca aceste întâlniri să devină o tradiție.
Orice operă își asimilează creatorul. Aș porni de la afirmația lui Tudor Vianu „cine comunică se comunică”, idee care transmite un adevăr simplu și firesc, ca orice formă de comunicare, arta dezvăluind și pe cel care își transmite mesajul spre lume. Cu acest gând am pornit la întâlnirea cu scriitorii prezenți – Adrian Alui Gheorghe, Radu Vancu, Daniel Bănulescu, pe care recunosc, i-am cunoscut înainte de a-i citi. Mi-aș fi dorit să se formeze o legătură mai solidă între autori și cititori/receptori. S-au folosit prea multe citate, deși venisem să cunoaștem și oamenii din spatele metaforelor și s-au evitat, mult prea evident, răspunsurile cheie. Cu toate acestea, am vibrat la dezvăluirea pe care Radu Vancu ne-a făcut-o în legătură cu motivul care-l determină să scrie – familia sa, în special, tatăl său pe care îl numește „mortul iubit”. De asemenea, sugerând că familia înseamnă cel mai mult pentru el, ni s-a dezvăluit o latură sensibilă, o viziune nouă, completată de spusele sale „poezia recuperează umanitatea din noi” ce demonstrează încă o dată universul compensatoriu pe care scriitorul și-l creează prin poezie.
Adrian Alui Gheorghe nu s-a lăsat pătruns de curiozitatea noastră și a preferat să comunice cu noi într-un mod care ne-a făcut să ne simțim că avem în față un dascăl, un profesor de română, ce ne dezvăluie tainele lecturii. Scriitorul a afirmat că „poeții sunt copiii lui Dumnezeu” și că „Dumnezeu face lucruri frumoase, poeții vin doar și pun hoțește semnătura”. Această viziune m-a dus cu gândul la incertitudinea autorilor cu privire la propria creație, sugerând totodată că poeții sunt trimiși să aducă frumusețe.
Daniel Bănulescu m-a impresionat prin naturalețe, prin precizia cu care își alegea vorbele, spunând că „poezia este o rugăciune fără destinatar” pledând, la fel ca și colegii săi pentru ideea de poezie ca formă de eliberare, ca urmare a propriei trăiri.
Dacă mi-ar fi îngăduită o concluzie a acestei întâlniri, ar fi că ea s-a așezat sub semnul curiozității, emoției, bucuriei de a-ți cunoaște scriitorii contemporani, de a respira laolaltă același aer și a-i putea privi în față, dezbrăcați de metafore și cuvinte, alăturate cu sens, de a le simți vibrația dată de puterea unui gând tulburător. Toate acestea rămân un privilegiu, chiar dacă, invitații acestui an nu au reușit să mă „bântuie”, ci doar să mă urmărească o vreme. Mă voi îndrepta spre scrierile lor, căci sunt sigură că ele mă vor bântui o perioadă mai mare de timp.
STOINEL TEODORA, clasa a IX-a
