12 noiembrie 2015
Emoţie, entuziasm, încredere sunt, probabil, trăirile dominante ale tuturor participanţilor la ultima activitatea a programului de formare “FIRMA DE EXERCIŢIU – DE LA TEORIE LA PRACTICĂ” organizat în cadrul proiectului POSDRU/175/2.1/S/151527 cu titlul “DATA = Dezvoltare Activă prin Tranziția Activă”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
În cadrul concursului final “Firma de exercițiu – practică pentru un viitor competițional”, cei 60 de elevi ai Colegiului Naţional “Emil Racoviţă” Iaşi care au participat la acest program, organizaţi în 10 firme de exerciţiu au încercat să convingă juriul de succesul afacerii pe care au simulat-o. Şi au reuşit! Suntem convinşi că unele dintre firmele prezentate astăzi vor trece graniţa virtualului şi vor deveni afaceri de succes într-o economie reală.
Deşi a existat un clasament, pe toţi vă considerăm câştigători! Ne-aţi impresionat prin creativitatea de care aţi dat dovadă, rigurozitatea cu care aţi construit modelul afacerii voastre, elocinţa cu care aţi susţinut acest model, spiritul de echipă şi responsabilitatea cu care v-aţi implicat pe parcursul întregului proiect.
Vă prezentăm în continuare o mică parte din portofoliul firmei: filmul de prezentare şi afişul firmei.
Firma Redutta, având ca manager general pe Ştefan Buraga, va reprezenta şcoala noastră la etapa naţională a concursului, care va avea loc în perioada 20-22 noiembrie 2015, la Sâmbăta de Sus. Vă dorim succes!