La Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași a avut loc Conferința Sete de Europa, în cadrul proiectului „Sete de Europa” Erasmus+ no. 2022-1-FR01-KA220-SCH-000089973.
Sete de Europa este un proiect european care se derulează pe o perioadă de doi ani, un parteneriat pentru cooperare în domeniul educației școlare, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, care reunește membri ai asociațiilor din domeniul educației, cadre didactice din două asociații și zece școli partenere.
Obiectivul principal al proiectului vizează dezvoltarea cunoștințelor despre Europa în contexte educaționale, fie că vorbim despre educația școlară, formarea profesională, cooperarea educațională sau schimburile europene.
Ca partener al proiectului, şcoala noastră a susţinut dezbateri pe teme europene pentru elevi şi profesori, a diseminat diverse materiale informative şi promoţionale referitoare la Uniunea Europeană, instituţii europene și politici comunitare.
Conferința, organizată de echipa de proiect formată din prof. Lorena Irimia, prof. Emanuela Cerchez și prof. Mădălina Bunduc, este destinată cadrelor didactice și elevilor de la Colegiul Național ,,Emil Racoviță” care au beneficiat pe parcursul celor doi ani de derulare a programului de experiența și expertiza acumulate în urma realizării acestuia – prin culegerea de observații, schimbul de practici eficiente, reflecții, precum și de recomandări care au condus spre eficientizarea predării materiilor care presupun cunoașterea activităților desfășurate de Uniunea Europeană.
Invitații speciali ai acestei conferințe au fost d-na Elena Farca, șef serviciu relații internaționale din cadrul Primăriei Municipiului Iași, care a prezentat proiecte pe care Primaria Iași le derulează pentru a promova dimensiunea europeană în viața comunității, precum și d-na Ioana Pruteanu de la Centrul de informare Europe Direct din Iaşi. Invitatele au prezentat oportunitățile pe care le au tinerii în Europa precum și aspecte legate de cetățenia europeană.
De asemenea, s-au prezentat activități care evidențiază implicarea elevilor și a profesorilor CNER, în derularea proiectelor Erasmus, precum experiența Jean Monnet și cea a Ambasadorilor juniori EPAS.
Echipa formată din elevi din clasa a X-a A, coordonați de d-na prof. Emanuela Cerchez, a prezentat site-ul “Founders of the European Union” care ilustrează contribuția unor lideri vizionari la crearea Europei moderne, iar d-na prof. Lorena Irimia a prezentat ghidul educațional Repere europene, ambele dezvoltate în cadrul proiectului Sete de Europa. Ghidul conține informații utile cu privire la Uniunea Europeană și la activitatea acesteia, și are drept scop să contribuie la dezvoltarea cunostințelor despre Europa, la familiarizarea, într-un mod accesibil, cu mecanismul decizional al UE și modul de funcționare al acesteia.
Sperăm ca aspectele prezentate în cadrul conferinței să încurajeze elevii și profesorii să se implice activ în derularea de proiecte cu alte școli și instituții, facilitând astfel înțelegerea interculturală, promovarea multiculturalismului și valorizarea diversității, oferindu-le acestora șanse de afirmare la nivel European.
Ghidul educațional "Repere europene"
Educational guide "Milestones in the European construction"
