Schimb cultural Italia-Romania

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”, Iaşi va găzdui, începând din data de 1 octombrie, vizita unui grup de 22 de elevi şi doi profesori de la Liceo Scientifico din Bergamo, Italia. Vizita este parte dintr-un proiect de schimb cultural, care are ca scop conştientizarea tinerilor cu privire la diversitatea culturală şi formarea unei atitudini pozitive faţă de diversitate. Elevii şi profesorii italieni se vor familiariza cu sistemul educaţional românesc, prin participarea la activităţi şi discuţii cu colegii români. Proiectul se desfăşoară în limba engleză, lucru care duce la creşterea încrederii tinerilor în capacitatea lor de a comunica în situaţii şi pe teme diferite.